Rezultate principale (Colabora):
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. collaborer, lat. collaborare)
1. a participa la înfăptuirea unei acţiuni, la elaborarea unei opere etc.; a coopera.
2. a publica o lucrare într-un periodic, într-o culegere.
Rezultate secundare (Colabora):
Parte de vorbire: s.
Origine: (colabora)
1. acţiunea de a colabora; cooperare.
2. formă de relaţii care se stabilesc între state sau grupări economice, politice, culturale etc. în interes comun.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. collaborationnisme)
1. atitudine sau politică de cooperare activă cu un ocupant inamic (mai ales cu naziștii în cel de-al doilea război mondial); colaborare cu dușmanul; trădare de patrie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. collaborationniste)
1. cel care colaborează cu duşmanul aflat pe teritoriul propriei patrii.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. collaboratif)
1. despre, legat de, sau realizat prin colaborare.
2. (despre un grup) care colaborează pentru un anumit scop.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. collaborateur)
1. cel care colaborează.
2. cel care lucrează într-o instituţie, fără a fi salariatul ei permanent.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. accord, it. accordo)
1. comunitate de vederi; consens, asentiment; acceptare.
2. a cădea de ~ = a se învoi; de comun ~ = a) în perfectă înţelegere; b) în unanimitate.
3. înţelegere privitoare la relaţiile de colaborare şi de cooperare între state, partide politice, organizaţii.
4. formă de retribuţie a muncii prestate.
5. ~ global = formă de organizare şi de retribuire a muncii prin care se leagă mărimea veniturilor personale cu cantitatea, calitatea şi importanţa muncii prestate.
6. concordanţă în număr, gen, caz, persoană între care există raporturi sintactice.
7. (fiz.) egalitate a frecvenţelor de oscilaţie a două sau mai multe aparate, sisteme etc.; sintonie.
8. (muz.) reunire a cel puţin trei sunete, formând o armonie; disciplină care studiază legile de bază ale suprapunerii sunetelor muzicale.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. assistant, germ. Assistent)
1. adj. prezent, de faţă (la ceva).
2. s. m. f. cel care asistă la ceva; colaborator.
3. ~ universitar = grad didactic în învăţământul superior, intermediar între preparator şi lector; ~ medical = cadru tehnic mediu specializat în munca medico-sanitară.
Parte de vorbire: s.
Origine: (colabora)
1. acţiunea de a colabora; cooperare.
2. formă de relaţii care se stabilesc între state sau grupări economice, politice, culturale etc. în interes comun.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. collaborationnisme)
1. atitudine sau politică de cooperare activă cu un ocupant inamic (mai ales cu naziștii în cel de-al doilea război mondial); colaborare cu dușmanul; trădare de patrie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. collectivisme, rus. kollektivizm)
1. principiu fundamental al doctrinei comuniste exprimând colaborarea, solidaritatea, comunitatea de interese faţă de cauza generală comună.
Parte de vorbire: vb. intr. (înv.)
Origine: (după lat. concurrere)
1. a se întâlni într-un punct, venind din mai multe direcții; a tinde (spre), a se întinde (într-un punct); a converge.
2. a lucra împreună; a participa la elaborarea unei opere sau la realizarea unei acțiuni comune; a colabora; a conlucra; a coopera.