Dictionar

Rezultate principale (Comunicare):

Comunicare

Parte de vorbire: s.
Origine: (comunica)

1. acţiunea de a comunica.

2. înştiinţare, veste, ştire.

3. contact, relaţie, legătură.

4. prezentare într-un cerc restrâns de specialişti a unei contribuţii personale într-o problemă ştiinţifică; lucrare care face obiectul unei asemenea prezentări.


Rezultate secundare (Comunicare):

Noncomunicare

Parte de vorbire: s.
Origine: (după engl. noncommunicating)

1. lipsă de comunicare.


Acatafazie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. acataphasie)

1. aşezare greşită a cuvintelor în vorbire.

2. (med.) tulburare de comunicare verbală constând în dezacordul între ideaţie şi vorbire.


Adresă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. adresse)

1. indicaţie pe scrisori, colete etc. care conţine numele şi domiciliul destinatarului.

2. la ~a cuiva = cu privire la cineva.

3. comunicare oficială făcută în scris de o instituţie.

4. dexteritate, îndemânare.

5. (inform.) simbol, cuvânt, cod care indică locul din memoria unei maşini electronice unde se înregistrează o informaţie.


Afrazie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aphrasie)

1. tulburare de comunicare verbală, dificultate de a construi fraze.


Alocutor

Parte de vorbire: s.m.
Origine: (it. allocutore)

1. cel căruia i se adresează o comunicare; destinatar, interlocutor.

2. (anton.) locutor.


Anatemiza

Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (după fr. anathémiser, anathématiser, lat. anathemisare)

1. a arunca anatema asupra cuiva; a pronunța o excomunicare împotriva cuiva.

2. a blestema, a declara ca aparținând răului.


Anglofon, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. anglophone)

1. I. care vorbește engleza; care se exprimă în engleză.

2. (regiune) unde se vorbește engleza.

3. II. vorbitor de limbă engleză.

4. persoană care folosește de obicei engleza ca limbă de comunicare.