Parte de vorbire: adv.
Origine: (fr. concomitant, lat. concomitans)
1. în acelaşi timp (cu altceva); simultan.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. concomitance, lat. concomitantia)
1. coexistența mai multor fapte.
2. înfăptuire simultană a mai multor acțiuni; simultaneitate.
3. (var.) (înv.) concomitanță.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. ambivalent)
2. referitor la existența concomitentă a două aspecte radical diferite.
3. care are mai multe valori, mai multe proprietăți, mai multe comportamente diferite, contradictorii, chiar opuse.
4. (antonime) univalent, monovalent.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. ambivalence)
1. existenţa concomitentă a două semnificaţii sau aspecte radical diferite.
2. stare psihologică a unui individ care denotă în acelaşi timp tendinţe şi trăiri contradictorii.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. bigame, lat. bigamus)
1. I. care este căsătorit cu două persoane în același timp.
3. II. cel care se găsește în situația de bigamie, adică căsătorit concomitent cu două persoane.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. climogramme)
1. grafic care reprezintă fluctuațiile sezoniere concomitente a doi parametri climatici: precipitațiile și temperatura; climadiagramă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. coarticulation)
1. (lingv.) rostire concomitentă a sunetelor.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. coïncident)
1. care coincide (în spațiu și timp); care se suprapune exact.
2. care are loc concomitent cu un alt eveniment.
3. (antonime) incoincident, necoincident.