Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. concrétiser)
1. tr. a da un sens, un caracter concret.
2. tr., refl. a (se) materializa, a (se) realiza practic.
Parte de vorbire: s.
Origine: (concretiza)
1. acţiunea de a (se) concretiza; materializare.
2. (log.) operaţie a gândirii, legarea generalului de experienţa senzorială.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (concretiza)
1. acțiunea de a (se) concretiza și rezultatul ei; concretizare.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (concretiza)
1. care este realizat în mod practic; materializat.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (it. concretizatore)
1. care concretizează (ceea ce era abstract).
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (cf. fr. déconcrétiser)
1. a face să-și piardă caracterul concret, concretețea.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (abstractiza)
1. operaţie a gândirii constând în a degaja din mulţimea însuşirilor şi legăturilor fenomenelor şi obiectelor pe cele fundamentale, esenţiale, generale; abstracţie.
2. trecere de la concret la abstract.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. bobinage)
1. acțiunea de înfășurare a sârmei sau a unui material flexibil pe bobine; (prin metonimie) set de fire înfășurate; bobinare.
2. (concretizat) totalitatea bobinelor unei mașini, ale unui aparat electric etc.
Parte de vorbire: s.
Origine: (concretiza)
1. acţiunea de a (se) concretiza; materializare.
2. (log.) operaţie a gândirii, legarea generalului de experienţa senzorială.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. incarnation, lat. incarnatio)
1. acțiunea de a (se) incarna, de a lua formă umană sau animală, și rezultatul ei; incarnare.
2. (fig.) manifestare externă, vizibilă, a unei noțiuni abstracte; reprezentare concretă a unei idei sau a unui lucru abstract; concretizare.
3. (rar) faptul, pentru un actor, de a se identifica cu personajul pe care îl interpretează.
4. (creștinism) acțiunea prin care Dumnezeu s-a făcut om în persoana lui Isus Hristos.
5. creștere a unei unghii în carne; incarnare.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (interpela)
1. faptul de a interpela; (concretizat) conținutul unei interpelări; interpelație.
2. întrebare (adresată în parlament de către un deputat unui ministru) prin care se cere o explicație referitoare la rezolvarea unei chestiuni.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. matérialiser)
1. a da, a căpăta formă materială, a (se) concretiza.