Dictionar

Rezultate secundare (Considerat):

Considerat, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (considera)

1. beneficiind de considerația celorlalți; socotit (ca); prețuit.

2. (antonim) desconsiderat.


Consideraţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. considération, lat. consideratio)

1. stimă, respect.

2. motiv, considerent, raţiune.

3. a avea (sau a lua) în ~ = a ţine seama de..., a avea în vedere.

4. părere, reflecţie, idee.


Considerativ, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. considératif)

1. care consideră, care reflectă.

2. stare = stare sufletească de observare și meditație; expresie ascetică desemnând starea unui suflet care reflectă.


Admisibil, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. admissible)

1. care poate fi admis; acceptabil.

2. califică pe cineva care a fost considerat demn de admisibilitate într-un examen sau concurs.

3. (antonime) inadmisibil, neadmisibil.


Amnezic, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. amnésique)

1. I. (med.) care se referă la amnezie; care este afectat de amnezie.

2. (med.) ictus ~ = sindrom neurologic care se caracterizează printr-o pierdere bruscă de memorie (această tulburare este reversibilă în câteva ore și este considerată benignă); amnezie globală tranzitorie.

3. II. persoană care a fost atinsă de amnezie.


Antorism

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. anthorisme, cf. gr. anthorismos)

1. procedeu stilistic constând în înlocuirea unui cuvânt cu altul, considerat mai puternic sau mai exact; reformulare mai precisă, mai directă.


Antropopitec

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. anthropopithèque)

1. maimuţă considerată strămoş al omului.


Arhetip

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. archétype, lat. archetypum)

1. (fil.; la Platon) modelul prim, iniţial, ideal al obiectelor sensibile, considerate ca reprezentări imperfecte şi copii ale sale.

2. fiecare din modulii ancestrali universali ai intuiţiei şi intelectului care apar, potrivit psihologiei abisale, în vis şi în mituri.

3. tip originar, prim.

4. original (manuscris, operă) după care se fac reproduceri.


Autarhie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. autarchie)

1. politică de izolare a unui stat care îşi satisface nevoile economice prin propriile-i puteri.

2. regim economic în care un stat nu desfășoară sau desfășoară puține schimburi comerciale cu lumea exterioară, fie prin politică deliberată, fie forțat de circumstanțe (război, embargo etc.); economie închisă.

3. starea unei colectivități autosuficiente pentru producția și consumul de bunuri.

4. (în şcoala cinicilor) independenţa indivizilor de toate convenţiile sociale, considerate ca străine naturii.

5. (var.) autarchie.