Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. consultation, lat. consultatio)
1. îndrumare, explicaţie dată asupra unor chestiuni de specialitate în discuţie; aviz, lămurire, indicaţie.
2. îndrumare dată elevilor, studenţilor sau doctoranzilor de către un profesor.
3. examinare a unui pacient de către medic.
4. metodă de ridicare a nivelului profesional şi ideologic prin discuţii organizate, lămuriri etc.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. consulter, lat. consultare)
1. tr. a cere sfatul, părerea cuiva, a lua avizul unui specialist.
2. a cerceta pentru informare, documentare.
3. (despre medici) a examina un bolnav, a da o consultaţie (2).
4. refl. a se (con)sfătui.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. consultant, rus. konsultant)
1. specialist al unei instituţii etc. care dă consultaţii.
2. profesor universitar pensionat care ţine cursuri (facultative), are ore de consultaţie şi conduce doctoranzi.
4. fost sportiv invitat să comenteze un meci sau știri sportive.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. consultatif)
1. cu caracter de consultaţie.
2. organ ~ = organ chemat să-şi dea avizul în anumite chestiuni.
3. vot ~ = vot care nu are putere deliberativă într-o adunare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. expertise)
1. cercetare întreprinsă de un expert cu privire la o situaţie, la o problemă etc.
2. rezultatul constatărilor făcute; aport al unui expert.
3. ~ medicală = a) examinare a capacităţii de muncă a cuiva; b) consultaţie sau autopsie făcută de medicul legist.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. phonendoscope)
1. (med.) instrument de consultație, format dintr-o cameră de rezonanță care amplifică sunetele; stetoscop.