Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. contexte, lat. contextus)
1. text mai cuprinzător dintr-o scriere în care se încadrează un cuvânt, o expresie etc., interesante dintr-un anumit punct de vedere.
2. ~ minimal = cea mai mică îmbinare de cuvinte prin care se poate ilustra un raport sintactic, o valoare a unei forme.
3. cuprins.
4. (fig.) ansamblu de circumstanţe care însoţesc un eveniment; conjunctură, situaţie specifică.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. contextuel)
1. referitor la context; care provine din context; care aparține contextului.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. contexture)
1. mod de împletire a firelor unei ţesături, care definesc structura ei.
2. mod în care sunt legate între ele diversele elemente ale unui tot; înlănţuire; legătură.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. macrocontexte)
1. (ling.) ansamblul de elemente care înconjoară producția unui text.
2. un context general și cuprinzător.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. microcontexte)
1. (ling.) contextul imediat al unui cuvânt, adică cuvântul care îl precede și cuvântul care îl urmează.
2. un context foarte îngust și specific.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. aphanite)
1. rocă cu granule fine, cu o contextură compactă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. allophone)
1. (fon.) variantă a unui fonem, în funcţie de context.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. allomorphe)
1. fiecare dintre formele distincte ale aceleiaşi substanţe.
2. variantă a unui morfem în funcţie de context.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. amiante)
1. (mineralogie) silicat natural hidratat de calciu și magneziu, cu contextură fibroasă, filtrantă și ignifugă; azbest.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (an- + istoric, cf. fr. anhistorique)
1. situat în afara realităţilor concret-istorice.
2. fără a ține cont de istorie, de contextul istoric.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. anticlimax)
1. parte dintr-o propoziție a cărei gradație este descendentă.
2. opoziţie într-un context a două gradaţii, ascendentă şi descendentă.