Dictionar

Contiguu, -uă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. contigu, lat. contiguus)

1. legat, unit de ceva, care are elemente comune cu altceva.


Contiguitate

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. contiguité)

1. calitatea de a fi contiguu; stare a două lucruri contigue.

2. asociere, în mintea omului, a obiectelor şi formelor percepute.

3. vecinătate spaţială şi temporală.