contrarietate
Parte de vorbire: s.
Etimologie: (fr. contrariété)
Etimologie: (fr. contrariété)
1. surprindere neplăcută provocată de o contrazicere.
2. (log.) raport între două noțiuni sau judecăți care se exclud reciproc, dar care pot fi înlăturate amândouă în favoarea unei a treia.