Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. corrélation, lat. correlatio)
1. relaţie reciprocă între lucruri sau fenomene; interdependenţă.
2. relaţie de reciprocitate între cuvinte sau unităţi sintactice, în cadrul propoziţiei sau frazei.
3. raport de excludere între termeni care contractează aceeaşi relaţie în mod alternativ.
4. (mat.) transformare biunivocă prin care unui punct îi corespunde un plan, şi reciproc, deci unei drepte, o dreaptă.
5. coeficient de ~ = mărime măsurând relaţia de similitudine între doi factori.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. anthropologie)
1. ştiinţă care studiază originea şi evoluţia omului, în strânsă corelaţie cu condiţiile naturale; antropobiologie.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. correler)
1. tr., refl. a (se) pune în corelaţie.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. corrélatif, lat. correlativus)
1. care se află în corelaţie.
2. element ~ (şi s. n.) = cuvânt (adverb, conjuncţie etc.) care intră în corelaţie cu un alt cuvânt, care indică un raport de reciprocitate; corelator; noţiuni ~e = noţiuni care conţin note arătând existenţa unei anumite legături reciproce între două obiecte ale gândirii.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. correlatività)
1. faptul de a fi în corelaţie; caracter corelativ.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (germ. Korrelator)
1. ceea ce corelează sau provoacă corelație.
2. cuvânt (adverb, conjuncţie etc.) care intră în corelaţie cu un alt cuvânt, care indică un raport de reciprocitate; element corelativ.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. corrélogramme)
1. reprezentare grafică a corelaţiei dintre valorile variabile ale unui fenomen.