Dictionar

Rezultate principale (Corelaţie):

Corelaţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. corrélation, lat. correlatio)

1. relaţie reciprocă între lucruri sau fenomene; interdependenţă.

2. relaţie de reciprocitate între cuvinte sau unităţi sintactice, în cadrul propoziţiei sau frazei.

3. raport de excludere între termeni care contractează aceeaşi relaţie în mod alternativ.

4. (mat.) transformare biunivocă prin care unui punct îi corespunde un plan, şi reciproc, deci unei drepte, o dreaptă.

5. coeficient de ~ = mărime măsurând relaţia de similitudine între doi factori.


Rezultate secundare (Corelaţie):

Antropologie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. anthropologie)

1. ştiinţă care studiază originea şi evoluţia omului, în strânsă corelaţie cu condiţiile naturale; antropobiologie.


Corela

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. correler)

1. tr., refl. a (se) pune în corelaţie.


Corelativ, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. corrélatif, lat. correlativus)

1. care se află în corelaţie.

2. element ~ (şi s. n.) = cuvânt (adverb, conjuncţie etc.) care intră în corelaţie cu un alt cuvânt, care indică un raport de reciprocitate; corelator; noţiuni ~e = noţiuni care conţin note arătând existenţa unei anumite legături reciproce între două obiecte ale gândirii.


Corelativitate

Parte de vorbire: s.
Origine: (it. correlatività)

1. faptul de a fi în corelaţie; caracter corelativ.


Corelogramă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. corrélogramme)

1. reprezentare grafică a corelaţiei dintre valorile variabile ale unui fenomen.


Ecofiziologie

Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. ecophysiology)

1. disciplină care studiază fiziologia diferitelor grupe de organisme în corelaţie cu mediul natural.

2. (în ţările de limbă engleză) ecologie.