Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. crédit, lat. creditum)
1. relaţie ce se stabileşte între o persoană (creditor) care acordă, sub formă de împrumut, o sumă de bani sau alte valori şi o altă persoană (debitor), care primeşte împrumutul, urmând ca restituirea să se efectueze la o dată ulterioară, determinată; împrumut acordat; creanţa creditorului; obligaţia (bănească) a celui creditat.
2. sferă a circulaţiei băneşti cuprinzând relaţiile de credit.
3. coloana (din dreapta) a unui cont, care reprezintă sumele avansate.
4. (fig.) încredere, consideraţie, stimă, autoritate de care se bucură cineva.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. créditer)
1. a acorda (cuiva) un credit (1); a vinde cuiva pe credit.
2. (fig.) a arăta cuiva consideraţie, stimă.
3. (cont.) a înregistra creditul unui cont.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (credita + -bil)
4. care poate fi validat pentru o diplomă, un merit etc.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. créditeur, lat. creditor)
1. adj. referitor la credite; care a acreditat.
2. s. m. f. persoană fizică sau juridică care acordă, cu titlu de împrumut, o sumă de bani sau alte valori.
3. titular al unui drept de creanţă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. discrédit)
1. pierdere, micşorare a creditului de care se bucură cineva.
Parte de vorbire: s.
Origine: (euro1- + credit)
1. credit acordat pe pieţele europene pe termen mediu de către băncile din circuitul eurovalutar.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abandon)
1. acțiunea de a rupe legătura care atașa o persoană de un lucru sau de o altă persoană.
2. acțiunea de a înceta de a se ocupa de ceva sau de cineva.
3. actul de renunțare la o calitate, un loc de muncă sau o funcție.
4. părăsire a unei nave aflate în pericol de scufundare.
5. părăsire a unui bun sau renunțare la un drept.
6. renunțare la o cauză, credință etc.
7. cedare (la o stare, un sentiment).
8. (drept) actul prin care un debitor abandonează toate bunurile sale creditorilor săi, pentru a se proteja de urmărirea lor.
9. (sport) retragere dintr-o competiţie.
10. ~ familial = părăsire a copiilor, a familiei.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. accréditer)
1. a da autoritatea necesară unui reprezentant diplomatic pe lângă un guvern străin; a împuternici.
3. (fin.) a deschide, a pune la dispoziţia cuiva un acreditiv.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.n.
Origine: (acredita + -ant)
1. I. care acreditează.
2. II. stat care acreditează un diplomat.
Parte de vorbire: s.
Origine: (acredita)
2. scrisori de ~ = documente diplomatice prin care se confirmă calitatea unui reprezentant diplomatic.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (după fr. amortir)
1. a stinge treptat un credit, un împrumut, prin plăţi periodice.
2. a înlocui treptat capitalul fix al unei întreprinderi prin cote anuale.
3. a recupera o cheltuială.
4. a scădea progresiv amplitudinea unei mărimi pentru un fenomen de ondulaţie.
5. a atenua, a diminua (un şoc, un zgomot).
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (după fr. endosseur)
1. persoană care andosează un titlu de credit sau un instrument comercial; andosant.