Rezultate secundare (Credul):
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. crédule, lat. credulus)
1. (şi s.) care crede prea uşor, se încrede uşor în cineva sau ceva; naiv.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. crédulité, lat. credulitas)
1. însuşirea de a fi credul, uşurinţa de a crede lucruri lipsite de temei.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bonhomme)
1. om blând şi credul; om simplu.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. crédulité, lat. credulitas)
1. însuşirea de a fi credul, uşurinţa de a crede lucruri lipsite de temei.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.f.
Origine: (lat. ingenuus, fr. ingénu)
1. I. care dovedeşte ingenuitate; care dă dovadă de o franchețe inocentă și naivă.
2. II. (teatru, cinem.) rol care prezintă o tânără fată naivă; (prin ext.) persoană candidă.
3. I. (antonime) incredul, mefient, neîncrezător.
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. naïf)
1. adj. (și adv., s. m. f.) natural, candid, ingenuu; sincer, neprefăcut.
2. fără experiență, credul, inocent.
3. artă ~ă = artă cu trăsături artizanale și populare, caracterizată prin enumerarea și descrierea minuțioasă, intuitivă, a lucrurilor, ființelor etc.
4. (peior.) simplist, prostuț; copilăresc.
5. s. m. pl. pictori care ignorează perspectiva, legile proporțiilor și ale compoziției etc.
Parte de vorbire: s.
Origine: (simplu + -itate)
1. însuşirea de a fi simplu; simplicitate.
2. lipsă de artificialitate, de afectare, de rafinament; sinceritate.
Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (credință + -reț)
1. (persoană) care crede ușor ce i se spune; credul.