Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. croup)
1. anghină difterică localizată pe laringe.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. croupe)
1. partea dinapoi a coapselor calului, între şale şi baza cozii.
2. partea de jos a cruponului (1).
3. formă de relief din două versante care se unesc după o linie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. croupade)
1. săritură a calului cu picioarele dinainte sub burtă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. croupier)
1. cel care conduce jocurile de noroc în stabilimentele publice, care adună banii câştigaţi şi plăteşte câştigurile jucătorilor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. crupion)
1. partea dinapoi a corpului la păsări.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. croupon)
1. porţiune de piele de pe partea superioară a trunchiului de la vite, în urma jupuirii şi tăbăcirii.
2. placă de cauciuc din care se fac tălpi de încălţăminte.
Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. crouponnage)
1. operaţie de despărţire a cruponului (1) de restul pielii.
Parte de vorbire: I. adj. (înv.), II. adv. (înv.)
Origine: (it. accurato)
1. I. care se face sau se desfășoară cu multă grijă; îngrijit, lucrat cu îngrijire.
2. care pune mare grijă și precizie în ceea ce face; scrupulos.
3. II. cu mare grijă, atenție și sârguință; exact, întocmai.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. accuratezza)
1. exactitate, corectitudine, precizie; scrupulozitate.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. arrivisme)
1. comportament de arivist, persoană hotărâtă să reușească, să parvină prin orice mijloace și cu orice preț.
2. comportament inspirat de o ambiție fără scrupule.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr. bandit, it. bandito)
1. persoană care face parte dintr-o bandă de răufăcători; gangster, brigand, tâlhar.
2. (fam.) persoană criminală, persoană care săvârșește acțiuni ilegale.
3. (fig.) persoană lacomă și fără scrupule; nemernic; ticălos; netrebnic.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. cynique, lat. cynicus, gr. kynikos, de câine)
1. adj. care denotă sfidare; sarcastic, sfidător, insolent, neruşinat.
2. şcoală ~ă = şcoală filozofică greacă din antichitate care s-a preocupat îndeosebi de problemele eticii, propovăduind autonomia morală a individului, simplitatea, întoarcerea la natură.
3. s. m. filozof aparţinând acestei şcoli.
4. adj., s. m. f. (cel) care exprimă deschis şi fără jenă atitudini şi gânduri condamnabile; (om) neruşinat, fără scrupule.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (după fr. consciencieux)
1. care este scrupulos; care este harnic, meticulos; care își face datoria; corect, cinstit.
2. care se străduiește să se conformeze cu scrupulozitate cerințelor conștiinței morale sau profesionale.
3. care este făcut cu conștiință, cu aplicare și minuțiozitate; făcut cu scrupulozitate.