Dictionar

damnat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. damné, lat. damnatus)

1. condamnat la chinurile infernului.
2. blestemat, reprobat, care și-a atras oprobriul public.
 

damnațiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. damnation, lat. damnatio)

1. osândire la chinurile infernului.
2. blestem.
 

autodafe

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. autodafé, port. auto da fé, act de credinţă)

1. ceremonie de ardere pe rug a ereticilor condamnați de inchiziție.
2. ardere, nimicire prin foc.
 

condamnabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. comdamnable)

1. care merită, trebuie să fie condamnat; reprobabil.
 

crucifica

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. crucifier)

1. a executa un condamnat prin țintuire pe cruce; a răstigni.
2. (fig.) a chinui.
 

damnabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. damnable, lat. damnabilis)

1. care merită să fie blestemat, condamnat.
 

damnat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. damné, lat. damnatus)

1. condamnat la chinurile infernului.
2. blestemat, reprobat, care și-a atras oprobriul public.
 

decalvație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. decalvatio, fr. décalvation)

1. calviție.
2. pedeapsă în vechiul drept prin care se rădea capul condamnaților.