declina

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. décliner, lat. declinare)

1. tr. a trece un substantiv, adjectiv, pronume, numeral sau articol prin toate cazurile gramaticale.
2. a respinge, a refuza, a contesta, a nu-și asuma o sarcină, o funcție etc.
3. a-și ~ competența = a nu-și recunoaște competența (autoritatea, capacitatea de a se pronunța într-o problemă); a-și ~ orice răspundere = a nu-și asuma răspunderea.
4. a nu recunoaște, a nu admite ceva.
5. a-și ~ numele, calitatea = a-și spune numele, calitatea; a se prezenta.
6. intr. (despre aștri) a coborî către asfințit, a apune.
7. (fig.) a decădea, a fi în declin; a-și pierde vigoarea, importanța.

declinabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. déclinable, lat. declinabilis)

1. care se poate declina (I, 1).

declinabilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. déclinabilité)

1. (gramatică) calitatea unui cuvânt declinabil; caracterul cuvintelor declinabile.
2. (antonim) indeclinabilitate.

declinant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. déclinant)

1. care declină; care se înclină spre; în pantă.
2. (fig.) care se află în declin.

declinare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (declina)

1. acțiunea de a declina.
2. totalitatea modificărilor suferite de un nume pentru a exprima cazurile gramaticale; flexiune nominală.
3. clasă sau grupă de substantive care au aceleași forme de flexiune ori care folosesc aceleași mijloace de realizare a flexiunii.
4. (jur.) ~ de compentență = hotărâre prin care care o instanță își constată incompetența și trimite cazul unei instanțe competente.

declinat (ca direcție)

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT declinatus
2. FR decliné; défléchi
3. EN declinate; bent downward
4. DE deklinat; niedergebogen; schräg, abwärts geneigt; geneigt; gebeugt; niedergebeugt
5. RU склоненный; нaклоненный
6. HU lehajló, ferdén lehajló

declinație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. déclination, lat. declinatio)

1. unghi între direcția unui astru și planul ecuatorial.
2. ~ magnetică = unghiul dintre direcția nordului magnetic și meridianul geografic al unui loc.

ablativ

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (lat. ablativus, fr. ablatif)

1. caz al declinării, specific anumitor limbi, care exprimă punctul de plecare, instrumentul, asocierea, cauza etc.
2. ~ absolut = construcție sintactică în latină sau greacă cu rol de propoziție circumstanțială, dintr-un substantiv (sau pronume) și un participiu în ablativ.

acuzativ

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. accusativus, fr. accusatif)

1. caz al declinării care exprimă unele complemente și unele atribute.

agonă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. agone)

1. linie care unește punctele de pe glob cu declinație magnetică zero.

agonic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (germ. agonisch)

1. referitor la agonie; care este în agonie.
2. (fiz.) curbă ~ă = linie de declinație magnetică zero; agonă.

analemă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. analemme)

1. diagramă care dă declinația Soarelui și ecuația timpului pentru orice zi a anului.

competență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. compétence, lat. competentia)

1. capacitate a cuiva de a se pronunța asupra unei probleme, de a face ceva.
2. aptitudine, calitate a unei autorități, a unui funcționar de a exercita anumite atribuții.
3. a fi de ~a cuiva = a intra în atribuțiile cuiva; a-și declina ~a = a se declara fără autoritate, fără pregătirea necesară sau legală pentru a soluționa un litigiu.
4. știința lingvistică implicită, interiorizată de subiecții vorbitori ai unei limbi.
5. particularitate a unui agent morfogenetic de a deplasa elementele unei roci.
6. (biol.) capacitate a celulelor de a reacționa la semnale de dezvoltare.