defalca

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. défalquer, lat. defalcare)

1. a desprinde, a da la o parte o sumă dintr-o socoteală, dintr-un cont; a desprinde o parte dintr-un tot.
2. a împărți (o lucrare, un teren etc.) în mai multe părți.
3. (înv.) a cosi iarba.
4. (var.) (înv.) a defălca.

defalcare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (defalca, cf. lat. defalcatio)

1. acțiunea de a defalca și rezultatul ei; (înv.) defalcație.
2. acțiunea de a desprinde sau a scoate una sau mai multe părți dintr-un întreg, de a împărți un întreg în mai multe părți; împărțire în loturi a unui teren.
3. acțiunea de a repartiza o lucrare, un proiect et cetera pe etape, pe oameni etc.
4. descompunere în părțile componente a unei sume plătite sau care urmează să fie plătită; decont.
5. (înv.) cosire a ierbii; defalcat.
6. (var.) (înv.) defălcare.

defalcat

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (defalca)

1. despărțire a unui întreg; defalcare, defalcație.
2. (prin ext.) repartizare pe etape, pe persoane et cetera; defalcare, defalcație.
3. (înv.) cosire a ierbii; defalcare.
4. (var.) defălcat.

defalcat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (defalca)

1. (despre un întreg) despărțit.
2. repartizat pe etape, pe persoane etc.
3. (înv.) (despre iarbă) cosit.
4. (var.) defălcat.

defalcație

Parte de vorbire:  s.f. (învechit)  
Etimologie: (fr. défalcation, cf. lat. defalcatio)

1. acțiunea de a defalca și rezultatul ei; defalcare.
2. (var.) defalcațiune, defălcațiune.

adjoncțiune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. adjonction)

1. acțiunea de a adăuga; rezultat al acestei acțiuni; unire, alipire.
2. (antonime) defalcare, (înv.) supresiune.

decont

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. décompte)

1. defalcare a părții componente a unei sume primite sau plătite.

defalca

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. défalquer, lat. defalcare)

1. a desprinde, a da la o parte o sumă dintr-o socoteală, dintr-un cont; a desprinde o parte dintr-un tot.
2. a împărți (o lucrare, un teren etc.) în mai multe părți.
3. (înv.) a cosi iarba.
4. (var.) (înv.) a defălca.

pasant

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., germ. passant)

1. adj., s. n. (contor) care înregistrează consumul de energie electrică defalcat din consumul înregistrat de un contor general.
2. adj. (herald.; despre figuri de animale) reprezentat din profil, în mișcare.

procedură

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. procédure, lat. procedura)

1. manieră de a proceda juridic; serie de formalități după care se realizează justiția; actele într-o instanță judecătorească.
2. ramură a dreptului care studiază procedura.
3. metodă în medicină, psihologie, sociometrie etc.
4. (inform.) metodă de rezolvare a unei probleme, defalcată în etape succesive; funcție executată de un subprogram, parte din sintaxa limbajelor evoluate.

dezmembrământ

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (cf. fr. démembrement)

1. acțiunea de dezmembrare, de divizare; rezultatul acestei acțiuni.
2. (finanțe) tehnica de scindare a unui titlu în mai multe titluri.
3. (drept) pentru un bun, defalcarea dreptului de folosință (uzufruct) și de proprietate.