Dictionar

Rezultate principale (Delict):

Delict

Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. delictum, fr. délict)

1. încălcare uşoară a legii penale, sancţionată cu închisoare corecţională sau amendă.


Rezultate secundare (Delict):

Cvasidelict

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. quasi-délit)

1. (jur.) fapt ilicit care, comis fără intenţia de a vătăma, cauzează totuşi o daună, putând da naştere la o acţiune civilă pentru daune-interese.

2. (jur.) daune cauzate neintenționat cuiva prin imprudență sau neglijență.

3. (var.) cuasidelict.


Delictual, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. délictuel)

1. care prezintă caracterele unui delict; care ține de un delict; delictuos.


Delictuos, -oasă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. délictueux)

1. care constituie un delict; delictual.


Absolutoriu, -ie

Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (lat. absolutorius, fr. absolutoire, /II/ germ. Absolutorium)

1. adj. care iartă un delict, un păcat etc.

2. s.n. act juridic prin care cineva este absolvit de o datorie, de o obligaţie.

3. act de absolvire a unei şcoli.


Abuz

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abus, lat. abusus)

1. întrebuinţare fără măsură a unui lucru; exces.

2. încălcare a legalităţii; faptă ilegală.

3. utilizare greșită a unui drept, a unei prerogative, a unui privilegiu.

4. nedreptate introdusă și fixată prin cutumă.

5. (rar) eroare care constă din exagerarea unui fapt, a unei păreri etc.

6. ~ de drept = delict care constă în exercitarea unui drept cu nesocotirea scopului său social-economic.

7. ~ de încredere = infracţiune constând din înşelarea încrederii cuiva.

8. ~ de putere = infracţiune manifestată prin depăşirea atribuţiilor.

9. ~ul de active corporative = utilizarea activelor unei societăți comerciale în scopuri personale.

10. (loc. adv.) prin ~ = abuziv, exagerat.


Acuza

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. accusare)

1. a învinui, a învinovăţi; a incrimina.

2. (jur.) a imputa cuiva un delict, o crimă.

3. a arăta, a vădi, a dovedi; a manifesta.


Atenuant, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. atténuant, lat. attenuans)

1. care atenuează, care face mai puțin grav.

2. (dreptul penal) care atenuează, care diminuează gravitatea unei infracțiuni sau delict.

3. circumstanţe ~e = împrejurări care uşurează răspunderea penală a unui inculpat (antonim: circumstanță agravantă).


Braconaj

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. braconnage)

1. delict făcut de cel care braconează.


Coacuzat, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. coaccusé)

1. I. acuzat a săvârșit un delict împreună cu altcineva.

2. II. cel acuzat în același proces împreună cu alții.

3. oricare dintre mai mulți inculpați care răspund la aceeași acuzație.