Rezultate principale (Delict):
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. delictum, fr. délict)
1. încălcare uşoară a legii penale, sancţionată cu închisoare corecţională sau amendă.
Rezultate secundare (Delict):
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. quasi-délit)
1. (jur.) fapt ilicit care, comis fără intenţia de a vătăma, cauzează totuşi o daună, putând da naştere la o acţiune civilă pentru daune-interese.
2. (jur.) daune cauzate neintenționat cuiva prin imprudență sau neglijență.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. délictuel)
1. care prezintă caracterele unui delict; care ține de un delict; delictuos.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. délictueux)
1. care constituie un delict; delictual.
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (lat. absolutorius, fr. absolutoire, /II/ germ. Absolutorium)
1. adj. care iartă un delict, un păcat etc.
2. s.n. act juridic prin care cineva este absolvit de o datorie, de o obligaţie.
3. act de absolvire a unei şcoli.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abus, lat. abusus)
1. întrebuinţare fără măsură a unui lucru; exces.
2. încălcare a legalităţii; faptă ilegală.
3. utilizare greșită a unui drept, a unei prerogative, a unui privilegiu.
4. nedreptate introdusă și fixată prin cutumă.
5. (rar) eroare care constă din exagerarea unui fapt, a unei păreri etc.
6. ~ de drept = delict care constă în exercitarea unui drept cu nesocotirea scopului său social-economic.
7. ~ de încredere = infracţiune constând din înşelarea încrederii cuiva.
8. ~ de putere = infracţiune manifestată prin depăşirea atribuţiilor.
9. ~ul de active corporative = utilizarea activelor unei societăți comerciale în scopuri personale.
10. (loc. adv.) prin ~ = abuziv, exagerat.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. accusare)
1. a învinui, a învinovăţi; a incrimina.
2. (jur.) a imputa cuiva un delict, o crimă.
3. a arăta, a vădi, a dovedi; a manifesta.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. atténuant, lat. attenuans)
1. care atenuează, care face mai puțin grav.
2. (dreptul penal) care atenuează, care diminuează gravitatea unei infracțiuni sau delict.
3. circumstanţe ~e = împrejurări care uşurează răspunderea penală a unui inculpat (antonim: circumstanță agravantă).
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. braconnage)
1. delict făcut de cel care braconează.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. coaccusé)
1. I. acuzat că a săvârșit un delict împreună cu altcineva.
2. II. cel acuzat în același proces împreună cu alții.
3. oricare dintre mai mulți inculpați care răspund la aceeași acuzație.