Dictionar

Rezultate secundare (Demonstrat):

Demonstraţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. démonstration, lat. demonstratio, /3/ rus. demonstraţiia)

1. raţionament prin care se probează adevărul unei teoreme, al unei judecăţi.

2. manifestare, exteriorizare a unui sentiment, a unei atitudini etc.

3. manifestaţie de masă cu caracter politic.

4. (mil.) exerciţiu tactic prin care se urmăreşte înşelarea inamicului.

5. procedeu de compoziţie literară constând în descrierea unui fapt particular, povestirea unui eveniment.


Demonstrativ, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. démonstratif, lat. demonstrativus)

1. care demonstrează, care serveşte pentru a demonstra; ilustrativ.

2. pronume ~ = pronume care arată locul în timp şi spaţiu al obiectului faţă de vorbitor; adjectiv ~ = adjectiv care indică depărtarea sau apropierea unui obiect; articol ~ = articol adjectival.

3. care manifestă, care arată ostentativ un sentiment, o atitudine etc.


Demonstrativitate

Parte de vorbire: s.
Origine: (demonstrativ + -itate)

1. atitudine teatrală manifestată prin preocuparea continuă de atragere a atenţiei anturajului asupra propriei persoane.


Abstenţionism

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abstentionnisme)

1. abţinere demonstrativă de la exercitarea dreptului de vot.

2. doctrină care susține această atitudine.


Antecedent, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.n.
Origine: (fr. antécédent, lat. antecedens)

1. I. care precede (cel mai adesea imediat) în timp; care este anterior.

2. (vorbind de un curs de apă) care prezintă un fenomen de antecedență.

3. (despre o vale) care s-a stabilit înaintea unei deformări tectonice.

4. II. faptă, întâmplare anterioară unui fapt, unei stări actuale.

5. ~ penal = fapt penal privind trecutul unui inculpat.

6. (logică) primul termen al unei judecăţi ipotetice; tot ceea ce poate constitui premisa unei demonstraţii.

7. prima secţiune a unei unităţi melodice structurată binar.

8. (muzică) prima expunere tematică într-o lucrare elaborată prin tehnica contrapunctului.

9. (antonime) posterior, subsecvent, ulterior.


Apagogic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. apagogique)

1. (log.) care dovedește ceva prin arătarea imposibilității contrariului, prin reducere la absurd.

2. raționament ~ = raționament în care demonstrăm o propoziție arătând absurditatea propoziției contrare; apagogie.

3. demonstrație = demonstrație indirectă prin dovedirea absurdității contrariului; apagogie.


Apagogie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. apagogie)

1. raționament prin care demonstrăm adevărul unei propoziții prin demonstrarea imposibilității sau absurdității propoziției contrare; demonstrație apagogică, reducere la absurd.


Argument

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. argument, lat. argumentum)

1. dovadă (propoziţie, raţionament) pe care se întemeiază o demonstraţie; probă.

2. (mat.) element din domeniul de definiţie al unei funcţii; variabilă independentă.

3. rezumat al unei piese de teatru, al unei opere literare etc.

4. dată folosită drept cheie în cursul unei sortări, unei căutări într-un fişier.


Axiomă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. axiome, lat., gr. axioma)

1. adevăr fundamental admis ca real fără a fi demonstrat.

2. (mat.) enunţ primar acceptat fără demonstraţie, pe baza căruia se formulează o teoremă.