Dictionar

dentist, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. dentiste, germ. Dentist)

1. medic specialist în stomatologie; stomatolog.
2. persoană specializată în îngrijirea dentară.
 

dentistică

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (dent- + -istică)

1. ramură a medicinei care studiază și tratează bolile (bucale și ale) dinților; stomatologie.
 

dentar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. dentaire, lat. dentarius)

1. referitor la dinți, al dinților.
2. referitor la dentist.
 
 

eugenol

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. eugénol)

1. substanță mirositoare din uleiul de cuișoare, de garoafe etc., folosit în parfumerie și în dentistică.