Dictionar

Absolut, -ă

Parte de vorbire: adj., adv., s.
Origine: (lat. absolutus, fr. absolu)

1. adj. care nu comportă nici o restricţie, necondiţionat.

2. total, complet, desăvârşit.

3. adevăr ~ = adevăr care reprezintă cunoaşterea completă a realităţii; (fiz.) mişcare = deplasarea unui corp faţă de un sistem de referinţă fix; zero ~ = temperatura cea mai joasă posibilă (-273ºC).

4. (mat.; despre mărimi) care nu depinde de sistemul la care este raportat.

5. valoare = valoare aritmetică a unui număr algebric, făcând abstracţie de semnul său; verb ~ = verb tranzitiv cu complementul direct neexprimat.

6. s. n. principiu veşnic, imuabil, infinit, la baza universului.

7. ceea ce există în sine şi prin sine.

8. adv. cu desăvârşire, exact.


Arhetipic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (germ. archetypisch)

1. arhetipal.

2. ideal, desăvârşit.


Atic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. attique, lat. atticus, gr. attikos)

1. adj. propriu Aticii.

2. dialect ~ = dialect grec vorbit în Atica; frumuseţe = frumuseţe desăvârşită.

3. care se distinge prin bun-gust sau spirit.

4. sare = ironie subtilă, spirit fin.

5. s. n. parte a antablamentului, deasupra cornişei, menită mascheze marginea acoperişului.

6. etaj scund, deasupra cornişei, la nivelul faţadei sau retras.


Capodoperă

Parte de vorbire: s.
Origine: (it. capodopera)

1. operă desăvârşită, culme a creaţiei; (p. ext.) lucrare perfectă în orice domeniu.


Chietism

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. quiétisme)

1. concepţie etico-religioasă care recomandă contemplaţia mistică, negând importanţa practicii rituale.

2. doctrină mistică, elaborată de Miguel de Molinos în secolul al XVII-lea, care vizează desăvârșirea creștină printr-o stare de liniște pasivă și încrezătoare a sufletului.

3. (prin ext.) orice concepţie care consideră pasivitatea contemplativă ca ideal al vieţii.

4. (prin anal.) atitudine sau stare de indiferență, pasivitate, inacțiune.

5. (var.) cvietism, quietism.


Chietist, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. quiétiste)

1. I. referitor la chietism, doctrină mistică care vizează desăvârșirea creștină printr-o stare de liniște pasivă și încrezătoare a sufletului.

2. II. adept al chietismului.

3. (var.) cvietist, quietist.