Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. dialecte, lat. dialectus)
1. variantă regională a unei limbi, caracterizată prin particularităţi fonetice şi lexicale.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. dialectal)
1. referitor la dialect; propriu unui dialect.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. dialectalisme)
1. particularitate dialectală; dialectism (1); regionalism.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. dialectaliser)
1. refl. (despre limbă) a lua forme diferite după regiune.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. dialectique, lat. dialecticus)
1. adj. conform cu principiile dialecticii; bazat pe dialectică.
2. care priveşte fenomenele de pe poziţiile dialecticii.
3. s. f. (ant.) arta de a ajunge la adevăr descoperind contraziceri în raţionamentul adversarului.
4. (în evul mediu) arta deosebirii adevărului de neadevăr.
5. (în filozofia marxistă) teorie generală despre dezvoltarea naturii, a societăţii şi gândirii, precum şi metodă de cunoaştere şi de transformare a lumii.
6. procesul mişcării şi al dezvoltării fenomenelor.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. dialecticien)
2. cel care, gândind, vorbind sau scriind, aplică procedeele dialecticii.
3. cel care raționează cu artă și metodă.
4. (filosofia antică) persoană care folosește arta discuției în contradictoriu.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. dialectisme, rus. dialektizm, germ. Dialektismus)
1. cuvânt sau expresie aparţinând unui dialect; dialectalism.
2. teorie care consideră că lumea fenomenelor poate fi explicată printr-un şir de opoziţii bine alese, care se înlocuiesc reciproc la infinit.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. accent, lat. accentus)
1. intonaţie specială a unei silabe dintr-un cuvânt prin mărirea intensităţii vocii.
2. semn grafic care indică această intonaţie.
3. (muz.) emisiune mai intensă a unui sunet, a unui acord.
4. mod specific de a vorbi o limbă, un dialect.
5. inflexiune afectivă a vocii.
7. a pune ~ul (pe) = a sublinia, a scoate în relief.
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. achéen)
1. adj., s. m. f (locuitor) din Ahaia (Peloponez).
2. (s. n.) vechi dialect vorbit de aheeni.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. algérien)
2. (s. n.) dialect arab vorbit în Algeria.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. alsacien)
1. adj., s. m. f. (locuitor) din Alsacia.
2. (s. n.) ansamblu de dialecte germanice vorbite în Alsacia.
3. adj. lup ~ (şi s. m.) rasă de câini de pază, de talie mare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. anglo-normand)
1. dialect francez vorbit pe cele două coaste ale Mării Mânecii.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (anti- + dialectic)
1. (filozofie) împotriva dialecticii; care nu ține seamă de principiile dialecticii.