Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. diélectrique)
1. (material, mediu) rău conducător de electricitate; izolator.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bobine)
1. suport cilindric pe care se poate înfăşura un fir, un cablu, o peliculă sau bandă magnetică; ansamblu compus din acest suport şi firul, cablul etc. înfăşurat pe el.
2. mosor.
3. element component al circuitelor electrice constituit din mai multe spire înfăşurate în jurul unui suport dielectric sau feromagnetic.
4. ~ de inducţie = transformator electric din două înfăşurări bobinate pe un singur miez de fier.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. condensateur)
1. aparat, recipient pentru condensarea unei mase de vapori cu un agent de răcire.
2. sistem de două conductoare, izolate printr-un dielectric, la înmagazinarea de electricitate statică.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. électrostriction)
1. modificare a dimensiunilor unui dielectric sub influenţa câmpului electric.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. ferro- + électricité)
1. proprietate a unor substanţe dielectrice care se manifestă prin apariţia polarizării spontane, provocată de schimbarea poziţiei ionilor în reţeaua cristalină.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (magneto- + izolant)
1. material dielectric format din pulberi feromagnetice presate cu lianţi izolanţi; magnetodielectric.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. permittivité)
1. mărime caracteristică dielectricilor, raportul dintre inducţia electrică şi intensitatea câmpului electric; constantă dielectrică.