Rezultate principale (Dihotomie):
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. dichotomie, gr. dikhotomia)
1. diviziune în două părţi, grupe sau specii.
2. (log.) împărţire a unei noţiuni în alte două noţiuni.
3. ramificare a unui organ axial (rădăcină, tulpină, ramuri) prin bifurcare.
Rezultate secundare (Dihotomie):
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. eudichotomie)
1. (bot.) dihotomie normală, cu ramuri dezvoltate şi ramificate uniform.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. dichotomique)
1. care prezintă dihotomie; dihotom.
2. care se divizează, se subdivizează în două, prin dihotomie.
3. care se bazează pe un principiu al diviziunii, al subdiviziunii prin dihotomie.
4. (logică) diviziune ~ă = diviziune prin care o noțiune este împărțită în doi membri contradictorii.
5. (var.) dichotomic, dicotomic.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. eudichotomie)
1. (bot.) dihotomie normală, cu ramuri dezvoltate şi ramificate uniform.