Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. destructif)
1. care are proprietatea sau puterea de a distruge; distrugător, nimicitor.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (distructiv + -itate)
1. înclinaţie patologică spre distrugere.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. adamantinome)
1. (med.) tumoare dentară malignă; ameloblastom.
2. (med.) tumoră invazivă și distructivă rezultată din transformarea malignă a mugurilor dinților din maxilarul inferior.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. alloxane, engl. alloxan)
1. (biochimie) produs de oxidare a acidului uric cu acțiune distructivă asupra celulelor pancreatice (capabil de a induce diabet).
Parte de vorbire: adj.
Origine: (după fr. destructeur, lat. destructor, /II/ engl. destroyer)
1. adj. care distruge, nimicitor; distructiv.
2. s. n. navă militară rapidă, înarmată cu tunuri, rachete şi torpile, destinată lovirii torpiloarelor şi submarinelor, precum şi pentru protecţia navelor mari, a convoaielor; contratorpilor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. léviathan)
3. (fig.) organizaţie statală şi politica absolutistă.
4. maşină industrială de spălare a lânii.
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. négatif, lat. negativus, germ. negativ)
1. adj. care neagă, tăgăduiește ceva.
2. care reprezintă o negație.
3. (log.; despre judecăți) care enunță lipsa apartenenței însușirii exprimate de predicat la obiectul exprimat de subiect.
4. ostil progresului; distructiv.
5. (despre numere) mai mic decât zero.
6. s. n. imagine obținută pe un material fotosensibil, prin redarea inversată a tonurilor și a laturilor subiectului fotografiat.
7. (poligr.) literă albă pe fond închis.
Parte de vorbire: adj., s.m.f. (înv.)
Origine: (fr. destructeur)
1. (cel) care distruge; distructiv, distrugător, nimicitor.
2. (var.) destructor, (înv.) destructoriu.