Dictionar

diurn

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT diurnus
2. FR diurne
3. EN diurnal
4. DE eintägig
5. RU ежедневный; дневной; однодневный
6. HU nappali, egynapig élő, egynapig virágzó
 

diurn, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. diurne, lat. diurnus)

1. de zi, din timpul zilei.
2. mișcare ~ă = mișcare aparentă, de la est la vest, a aștrilor pe bolta cerească, care are loc în 24 de ore; maree ~ă = tip de maree caracterizat prin aceea că în 24 de ore are loc o maree înaltă și una joasă.
3. (despre flori) care își duce viața activă în timpul zilei.
 

diurnă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. diurna)

1. indemnizație acordată pe timp de o zi unei persoane plecate în deplasare, pentru acoperirea cheltuielilor făcute.
2. plata zilnică a unui diurnist.
 

diurnal

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. diurnal, lat. diurnalis)

1. carte care cuprinde rugăciunile de zi (la catolici).
2. povestire de zi cu zi a faptelor.
 

diurnist, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (it. diurnista)

1. angajat plătit cu ziua; zilier.
 

apolo

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. apollon)

1. (fam.) om de mare frumusețe; tânăr foarte frumos; adonis, efeb.
2. (zool.) numele unui fluture diurn viu colorat; (înv.) parnasian.
 

celostat

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. coelostat)

1. instrument care permite urmărirea aștrilor în mișcarea lor aparentă diurnă și transmite neîncetat imaginea cu ajutorul unui sistem de oglinzi plane.
 

danaidă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. danaïde)

1. fluture diurn din Africa cu aripile viu colorate.
2. orificiu calibrat destinat măsurării continue și precise a debitelor în conducte.
 

diurnă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. diurna)

1. indemnizație acordată pe timp de o zi unei persoane plecate în deplasare, pentru acoperirea cheltuielilor făcute.
2. plata zilnică a unui diurnist.
 

fotopic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. photopique)

1. (despre vederea la lumină) care corespunde curbei diurne a sensibilității ochiului.
 

tron 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. trône, lat. thronus, germ. Throns)

1. scaun, jeț special împodobit pe care stau monarhii la ceremonii.
2. (fig.) simbol al puterii regale, al domniei.
3. (fig.) puterea suverană a monarhilor; domnie.
4. (astrol.) semn diurn atribuit unei plante.