Dictionar

divă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it., fr. diva)

1. cântăreață cu renume; artistă de cinematograf renumită; star.
 

andivă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. endive)

1. plantă erbacee cultivată, din familia compozeelor, cu frunze cărnoase, albe, comestibile.
 

divaga

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. divaguer, lat. divagari)

1. a se îndepărta de la subiect; (p. ext.) a vorbi aiurea, fără sens.
2. (despre un curs de apă) a ieși din albie.
 

divagant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (divaga + -ant)

1. care divaghează, se pierde în cuvinte confuze și abundente.
2. care se dezvoltă fără o direcție precisă.
3. care face ocoluri, care este sinuos.
4. (fig.) extravagant, incoerent în vorbire.
 

divagare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (divaga)

1. faptul de a divaga; divagație.
2. schimbare a direcției unui curs de apă când ajunge în regiunile joase, cu pantă mică.
 

divagație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. divagation)

1. îndepărtare de la o temă, de la un subiect etc.; digresiune, divagare.
2. (var.) divagațiune.
 

divalent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. divalent)

1. (chim.) care are valența doi; bivalent.
 

biclorură

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. bichlorure)

1. (chimie) compus din doi atomi de clor.
2. (chimie) ~ de mercur = sare a acidului clorhidric cu mercurul divalent, cu formula chimică HgCl2 (cunoscută și sub denumirea de sublimat corosiv).
 

bivalent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. bivalent)

1. (despre elemente chimice) care are valența 2; divalent.
2. cu cromozomi omologi asociați în perechi în profaza meiotică.
3. (fig.) care are două valori.
 

canapea

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. canapé, cf. germ. Kanapee)

1. mobilă de forma unui divan îngust, de obicei cu spătar și cu brațe, îmbrăcată în stofă sau piele; sofa.
2. ~ pat = canapea care poate fi transformată în pat.
3. felie de pâine prăjită în unt, pe care se pun felii de salam, șuncă, icre etc.
 

cardiopatie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. cardiopathie)

1. (med.) denumire generică a afecțiunilor cardiace.
2. (med.) ~ congenitală = boală cardiacă caracterizată prin malformații ale inimii care apar în timpul formării acesteia, în timpul vieții intrauterine (nu este neapărat ereditară și poate corespunde unui accident izolat care nu va recidiva).
 

clitorism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. clitorisme)

1. erecție maladivă a clitorisului.
 

debilitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. débilité, lat. debilitas)

1. stare de slăbire a organismului.
2. ~ mintală = formă ușoară de oligofrenie constând în dezvoltarea tardivă și incompletă a inteligenței.