doct, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. docte, lat. doctus)

1. învățat, savant, erudit.

doctor

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Doktor, lat. doctor, fr. docteur)

1. titlu științific conferit doctoranzilor în urma susținerii examenelor și a unei teze originale; posesor al unui asemenea titlu.
2. ~ docent = titlu științific care se acordă doctorilor (1) care fac dovada unei activități științifice îndelungate și valoroase; ~ honoris causa = titlu onorific acordat de instituțiile de învățământ superior unei personalități de mare prestigiu, din țară sau din străinătate, pentru realizări deosebite în domeniul științei, tehnicii și culturii, pentru servicii de mare însemnătate aduse patriei și umanității.
3. medic.
4. (fam.) persoană foarte pricepută într-un anumit domeniu; maestru.

doctoral, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. doctoral)

1. de doctor.
2. (despre atitudini, ton) afectat, pedant, încrezut, solemn.

doctorand, -ă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Doktorand)

1. cel care își pregătește doctoratul.

doctorantură

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (rus. doktorantura)

1. formă de pregătire avansată a oamenilor de știință, în înstituțiile de învățământ sau de cercetări științifice, pentru gradul de doctor în științe.
2. stagiu de calificare științifică superioară pentru obținerea titlului de doctor; doctorat.

doctorat

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. doctorat)

1. formă de studii suprauniversitare constând dintr-o serie de cursuri, examene și o teză, organizate pe lângă instituțiile de învățământ superior și care conferă titlul de doctor într-o anumită specialitate; doctorantură.
2. teză de ~ = teză care atestă stagiul de calificare științifică superioară, efectuat după terminarea studiilor universitare, în vederea obținerii titlului de doctor.

abjura

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. abjurer, lat. abiurare)

1. a renega public o credință, o doctrină, o opinie.

abstenționism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abstentionnisme)

1. abținere demonstrativă de la exercitarea dreptului de vot.
2. doctrină care susține această atitudine.

activism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. activisme)

1. atitudine care pune accentul pe nevoile vieții.
2. doctrină potrivit căreia spiritul uman trebuie să se angajeze în acțiune pentru realizările materiale și spirituale ale societății.

activist, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (fr. activist, rus. aktivist)

1. (adept) al activismului.
2. I. care se referă la activism.
3. II. membru militant al unui partid, sau al unei organizații de masă.
4. susținător al activismului (doctrină care susține acțiunea directă).
5. propagandist pentru o mișcare politică sau sindicală.
6. (antonim) pasivist.

acționalist, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. actionnaliste)

1. referitor la acționalism, doctrină bazată pe studiul muncii.

adamism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. adamisme)

1. doctrină a unor eretici din primele secole ale creștinismului, care apăreau goi în adunări; doctrina adamiților.
2. orientare în cadrul akmeismului, care manifesta preferința pentru elementul biologic primitiv.