Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. adresser)
1. tr. a trimite direct o scrisoare, o cerere.
2. a scrie adresa (pe o cerere, pe o scrisoare).
3. refl. a-şi îndrepta cuvântul către cineva; a face apel la.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. adresse)
1. indicaţie pe scrisori, colete etc. care conţine numele şi domiciliul destinatarului.
2. la ~a cuiva = cu privire la cineva.
3. comunicare oficială făcută în scris de o instituţie.
5. (inform.) simbol, cuvânt, cod care indică locul din memoria unei maşini electronice unde se înregistrează o informaţie.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. dresser)
1. a învăţa, a deprinde un animal să execute la comandă anumite figuri şi mişcări.
2. (fig.; peior.) a obişnui pe cineva să se poarte într-un anumit fel în diferite ocazii.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. dresser)
1. a întocmi un proces-verbal, un act oficial.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. dressage)
1. dresare a unui animal, dresură.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. medersa)
1. institut de învăţământ superior musulman; edificiul care îl adăposteşte.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. accoster)
1. intr. a manevra o navă, cu bordul la chei sau la o altă navă; a aborda.
2. tr. (fig.) a opri pe cineva şi a i se adresa.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. adresser)
1. tr. a trimite direct o scrisoare, o cerere.
2. a scrie adresa (pe o cerere, pe o scrisoare).
3. refl. a-şi îndrepta cuvântul către cineva; a face apel la.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (adresabil + -itate)
1. grad de solicitare.
2. calitatea de a se adresa unei mase largi.
3. caracterul a ceea ce poate fi adresat.
4. (marketing) capacitatea de a ajunge la un individ sau grup specific în timpul unei campanii.
5. (informatică) capacitatea de adresare a unui banc de memorie.
Parte de vorbire: s.m.f. (înv.)
Origine: (germ. Adressant)
1. persoană căreia îi este adresată o scrisoare sau un colet și al cărei nume se află indicat pe adresă; destinatar.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. agami)
1. pasăre amazoniană, cât un fazan, care poate fi dresată şi dă alarma prin strigătul său.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. en-tête)
1. indicaţie (tipărită) în partea de sus a unei hârtii, a unui plic, conţinând numele, adresa etc. ale unei instituţii, întreprinderi sau persoane; header.