Dictionar

duel

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. duel, lat. duellum)

1. luptă cu armele între două persoane, dată în prezența unor martori fixați dinainte, în vederea lămuririi unui diferend.
2. ~ de artilerie = acțiune în care artileriile părților beligerante trag simultan una asupra celeilalte.
3. (fig.) luptă, dispută între două persoane, grupuri, publicații.
 

duela

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (it. duellare)

1. intr., refl. a se bate în duel.
 

duelare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (duela)

1. confruntare în duel; duelat, (înv.) duelism.
 

duelgi

Parte de vorbire:  vb. refl. (învechit)  
Etimologie: (duelgiu)

1. a avea mania de a se duela.
 

duelic, -ă

Parte de vorbire:  adj. (învechit)  
Etimologie: (duel + -ic)

1. care se referă la duel; de duel.
 

duelism

Parte de vorbire:  s.m. (învechit)  
Etimologie: (fr. duellisme)

1. luptă în care doi adversari înarmați se confruntă; duel.
 

duelist

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. duelliste)

1. persoană care se bate într-un duel, care caută oportunități de a lupta într-un duel; (înv.) duelător.
2. (prin restricție) profesor de scrimă.
 

capă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cape, it. cappa)

1. pelerină (scurtă) de blană sau de stofă.
2. de ~ și spadă = (despre un roman sau film) de aventuri, cu multe dueluri și înfruntări primejdioase.
3. dispozitiv de protecție împotriva accidentelor la mașini, la ferăstraie etc.
4. poziție pe care o ia o navă pe un timp neprielnic, cu vânt foarte puternic, care îi permite să suporte mai ușor valurile, vântul, furtuna.
 

duela

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (it. duellare)

1. intr., refl. a se bate în duel.
 

duelist

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. duelliste)

1. persoană care se bate într-un duel, care caută oportunități de a lupta într-un duel; (înv.) duelător.
2. (prin restricție) profesor de scrimă.
 

monomahie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. monoma-chie)

1. luptă între doi oameni; duel prevăzut de legile medievale ca probă judiciară.
 

rapieră

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. rapière)

1. spadă cu lama fină și lungă, folosită în dueluri.
 

satisfacție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. satisfaction, lat. satisfactio)

1. sentiment de mulțumire, de plăcere.
2. împlinire a unei dorințe, aspirații.
3. a cere (sau a da ~ = a) a cere (sau a da cuiva) dreptate, câștig de cauză; b) a provoca (sau a accepta o provocare) la duel.