electriza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. électriser)

1. a dezvolta, prin diverse procedee, electricitate în unele corpuri.
2. (fig.) a înflăcăra, a entuziasma, a anima.

electrizabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. électrisable)

1. care poate fi electrizat.
2. care este capabil să preia sau să formeze electricitate statică.

electrizant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. électrisant)

1. care are proprietatea de a electriza; care electrizează.
2. (fig.) care provoacă un mare entuziasm; (înv.) electrizator.

electrizare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (v. electriza)

1. acțiunea de a electriza și rezultatul ei; încărcare a unui corp cu electricitate.
2. acțiunea de a produce o impresie vie, de exaltare.
3. (var.) (înv.) electrisire.

electrizat, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.n.  
Etimologie: (v. electriza)

1. adj. care a fost supus electrizării; încărcat cu electricitate.
2. (fig.) asupra căruia a fost produsă o impresie puternică și bruscă; înflăcărat, entuziasmat.
3. s.n. electrizare.

ciclotron

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cyclotron)

1. accelerator ciclic de particule atomice grele, electrizate, în care aceste particule descriu traiectorii spirale într-un câmp electric alternativ, după care părăsesc acceleratorul cu energii foarte mari.

electrizant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. électrisant)

1. care are proprietatea de a electriza; care electrizează.
2. (fig.) care provoacă un mare entuziasm; (înv.) electrizator.

electrodinamic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. électrodynamique)

1. adj. referitor la electrodinamică.
2. (despre instrumente de măsurat, relee etc.) bazat pe interacțiunea dintre două bobine parcurse de curent electric.
3. s. f. ramură a fizicii care studiază proprietățile electrice și magnetice ale materiei.
4. ~ă cuantică = teoria interacțiunilor electromagnetice dintre particulele elementare electrizate.

ion

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. ion)

1. particulă electrizată de sarcină pozitivă (cation) sau negativă (anion), provenind dintr-un atom (sau grup de atomi).

remanență

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. rémanence)

1. stare (a unui corp) care persistă (după o comprimare).
2. ~ electrică = stare de electrizare a unui corp, având o anumită polarizație electrică, rămasă după suprimarea câmpului electric exterior; ~ magnetică = stare de magnetizare a unui corp, o anumită magnetizație după suprimarea câmpului magnetic exterior.
3. proprietate a unor senzații sau imagini de a persista după încetarea excitației care le-a produs.

electricesc, -ească

Parte de vorbire:  adj. (înv.)  
Etimologie: (electric + -esc)

1. care aparține electricității; referitor la electricitate; de electricitate.
2. care are energie legată de prezența electricității; care este generat de electricitate.
3. care poate fi electrizat.
4. (sinon.) electric.