Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. émergent, lat. emergens)
2. (despre radiaţii, corpuri) care iese dintr-un mediu după ce l-a străbătut.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. émergence)
1. ieşire a unui corp, a unei radiaţii dintr-un mediu.
2. (biol.) apariţie a unui organ nou sau a unor proprietăţi noi, de ordin superior.
3. (fig.) formă a schimbării văzută ca o naştere efectivă a ceva cu totul nou.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. déviation, lat. deviatio)
1. abatere faţă de o direcţie normală dată.
2. ~ de sept = deformare a septului nazal.
3. (biol.) transformare a unui organ într-altul, cu altă structură şi altă funcţie.
4. ~ sexuală = practicarea relaţiilor erotice între parteneri aparţinând aceluiaşi sex; homosexualitate.
5. (fiz.) unghi format de raza emergentă dintr-un sistem cu cea incidentă; deflexiune. (2).
6. unghi format de acul busolei cu meridianul magnetic sub influenţa maselor de metal situate la bord.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. évolution, lat. evolutio)
1. formă de dezvoltare care presupune acumulări cantitative treptate, obiective și subiective, în viața socială și care pot duce la schimbări radicale, calitative, la revoluție.
2. teoria ~i emergente = teorie idealistă și metafizică cu privire la procesul dezvoltării, potrivit căreia apariția noilor calități este absolut spontană și imprevizibilă.
3. dezvoltare în timp a unui fenomen sau proces, a unui eveniment, a unei ființe etc.
5. mișcare largă (circulară); mișcare de ansamblu executată de o trupă, de o navă, un avion etc.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. exurgence)
1. emergenţă cu debit puternic, specifică regiunilor cu roci foarte permeabile; izvor ascendent.