escroc, -oacă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. escroc)

1. cel care comite o escrocherie, care are obiceiul de a escroca; persoană care încearcă să fure, să înșele; pungaș, șarlatan.

escroca

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. escroquer)

1. a săvârși o escrocherie, a înșela.

escrocherie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. escroquerie)

1. înșelătorie, pungășie, șarlatanie.
2. înșelăciune, fraudă.

camorra

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. camorra)

1. bandă de răufăcători, în Sicilia.
2. bandă de escroci; mafie.

cavaler

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (rus. kavaler, it. cavaliere, fr. cavalier)

1. membru al ordinului ecvestru din vechea Romă, din cetățenii bogați.
2. nobil feudal admis într-un ordin militar în cadrul unei ceremonii speciale; (astăzi) membru al unui ordin militar religios.
3. membru al unui ordin onorific; posesor al unor decorații.
4. ~ de industrie = îmbogățit în urma speculațiilor; șarlatan, escroc.
5. om generos, nobil, plin de abnegație; om cu purtări alese.
6. bărbat care însoțește o femeie în societate.
7. bărbat necăsătorit; holtei, burlac.
8. ~ de onoare = tânăr necăsătorit care-i însoțește pe miri la cununie.

defrauda

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (lat., it. defraudare)

1. a delapida, a frustra de bani (o bancă, o instituție etc.); a înșela, a escroca; a frauda.

escroc, -oacă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. escroc)

1. cel care comite o escrocherie, care are obiceiul de a escroca; persoană care încearcă să fure, să înșele; pungaș, șarlatan.

escroca

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. escroquer)

1. a săvârși o escrocherie, a înșela.

fripon

Parte de vorbire:  s.m. (franțuzism)  
Etimologie: (fr. fripon)

1. persoană necinstită, înșelătoare, care fură de la alții prin șmecherie; șarlatan, hoț, escroc.