Dictionar

etimologic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. étymologique, lat. etymologicus, gr. etymologikos)

1. referitor la etimologie; bazat pe etimologie.
 

etimolog, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (din etimologie)

1. specialist în etimologie; etimologist, (înv.) etimologic.
 

etimologizant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. étymologisant)

1. (despre scriere) care tinde să folosească ortografia etimologică.
 

pseudoetimologism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (pseudo- + etimologism)

1. sistem ortografic intermediar între cel etimologic și cel fonetic.
 

sunna

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr., it. sunna, cf. arabă sunnah - tradiție)

1. una dintre cărțile sfinte ale mahomedanilor.
2. carte care conține anumite tradiții ale religiei musulmane.
3. (în sens etimologic) lege, regulă, obicei.
 

toponimist, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. toponymiste)

1. specialist în toponimie, studiul etimologic al numelor de locuri.
 

variantă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. variante)

1. aspect particular, diferit față de o formă socotită ca bază sau tipică a unui lucru, a unei lucrări, acțiuni.
2. formă a unui element lingvistic diferită din punct de vedere fonetic sau ortografic față de forma lui obișnuită sau etimologică.
3. drum (canal) care ocolește traseul principal, ajungând în același punct final.
4. (biol.) individ, populație care diferă de tip prin unul sau mai multe caractere.
5. (stat.) una din formele sub care s-a înregistrat variabila în cadrul activității cercetate.