Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. euphonie, lat., gr. euphonia)
1. succesiune armonioasă de sunete în silabele unui cuvânt, unei fraze, cu efect auditiv plăcut.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (it. cacofonismo)
1. noțiune care se folosește în lingvistică și în muzică pentru a denumi orice fel de asociații neplăcute de sunete; cacofonie.
2. (antonime) eufonism, eufonie.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. euphonique)
1. referitor la eufonie, care produce eufonie.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. imitatif, lat. imitativus)
1. care imită (sunete); care caută să imite natura.
2. armonie ~ă = frază sau vers care, prin eufonie, evocă sau imită un zgomot din natură sau un obiect (ex. gâl-gâl, scârț-scârț).