Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. extension, lat. extensio)
1. creștere, mărire, dezvoltare, extindere.
2. lărgire a sensului unui cuvânt.
3. (fil.) totalitatea, clasa de obiecte cărora le corespund notele, atributele unui concept sau termen.
4. (log.) sferă a unei noțiuni.
5. (anat.) mișcare de întindere a membrelor sau a trunchiului.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. hyperextension)
1. (med.) extensiune maximă a unei articulaţii.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. accrétion)
1. (astr.) fenomen fizic prin care un corp ceresc captează materia din spaţiul cosmic.
2. (tehn.) proces de aglomerare a unor elemente.
3. formarea de crustă oceanică, prin extensiunea crustei terestre.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cambré)
1. exerciţiu gimnastic, din mişcări de flexiune şi de extensiune ale trunchiului, executate în tempo lent, din diferite poziţii, şi coordonate cu mişcări ale braţelor şi picioarelor.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (engl. conceptional)
1. referitor la concepte și, prin extensiune, la creațiile minții sau concepții; care ține de concepție.
2. (fiziol.) care se referă la concepție; (antonime) anticoncepțional, contraceptiv.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. équin, lat. equinus)
2. varus ~ = deformaţie constând în extensiunea forţată a labei piciorului ca urmare a scurtării muşchilor superiori ai gambei.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. extensif, lat. extensivus)
1. care produce extensiune; bazat pe cantitate, pe spaţiu.
2. cultură ~ă = sistem de cultivare a pământului în care creşterea producţiei agricole se obţine numai prin extinderea suprafeţelor cultivate.
3. (fiz.) care (se) poate extinde.
Parte de vorbire: prefix
Origine: (fr. extenso-, cf. lat. extensus „întins”)
1. „deformație, alungire, extensiune”.