Dictionar

facțiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. faction, lat. factio)

1. (la romani) grup de concurenți la o cursă de care.
2. bandă, clică de indivizi care caută să provoace tulburări într-un stat, într-un oraș, într-o adunare; grup difident al unui partid, grupare.
 

calefacție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. caléfaction)

1. (fiz.) fenomen prin care o picătură de apă, proiectată pe o suprafață foarte fierbinte, capătă aspect sferoidal și nu se volatilizează imediat, susținută de vaporii pe care îi emite.
2. (var.) calefacțiune.
 

facțional, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (it. fazionale)

1. referitor la facțiune, de facțiune; facționar.
 

facționar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. factionnaire)

1. referitor la facțiune, de facțiune; facțional.
 

facțios, -oasă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. factieux, lat. factiosus)

1. care participă la o facțiune.
2. care caută să producă tulburări (într-un stat, oraș etc.).
 

olfacție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. olfaction, lat. olfactio)

1. simțul care permite analizarea substanțelor chimice volatile (mirosurile) prezente în aer; simțul mirosului.
2. (var.) (înv.) olfacțiune.
 

rarefacție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. raréfaction)

1. acțiunea de a (se) rarefia și rezultatul ei; diminuarea numărului sau cantității; rarefiere.
2. (med.) ~ osoasă = formarea de goluri în țesutul osos cauzate de fenomene patologice.
3. (var.) rarefacțiune.
4. (antonime) multiplicație, multiplicare.