Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. phénomenal)
1. surprinzător, ieşit din comun, uluitor.
2. care ţine de fenomen, de natura fenomenelor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Phänomenalismus, rus. fenomenalizm, după fr. phénoménisme)
1. concepţie filozofică idealistă potrivit căreia esenţa lucrurilor este incognoscibilă, cunoaşterii omeneşti fiindu-i accesibile doar manifestările exterioare, fenomenele.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (rus. fenomenalist, fr. phénoménaliste)
1. I. referitor la fenomenalism, doctrină filosofică conform căreia omul poate cunoaşte numai fenomenele şi nu lucrurile în sine.
2. care este bazat pe fenomenalism.
3. care prezintă caracterele fenomenalismului.
4. II. adept al fenomenalismului.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. phénoménalité)
1. faptul de a fi fenomenal (2).
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (după fr. épiphénoméniste)
1. I. referitor la epifenomenalism, doctrină filozofică și psihologică potrivit căreia conștiința este doar un epifenomen, un fenomen secundar în raport cu materia.
2. II. adept al epifenomenalismului.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (rus. fenomenalist, fr. phénoménaliste)
1. I. referitor la fenomenalism, doctrină filosofică conform căreia omul poate cunoaşte numai fenomenele şi nu lucrurile în sine.
2. care este bazat pe fenomenalism.
3. care prezintă caracterele fenomenalismului.
4. II. adept al fenomenalismului.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. phénoménalité)
1. faptul de a fi fenomenal (2).
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. maya)
1. (în fil. indiană) latura fenomenală a realităţii; aparenţa înşelătoare, iluzia.
2. vălul ~ei = aparenţă care ascunde ultima esenţă a lucrurilor sau nimicul.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. nouménal, germ. noumenal)
1. (doctrina lui Kant) care se referă la numen, al numenului; care este de ordinul noumenului, al inteligibilului.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. réaliste)
1. I. bazat pe realism; specific realismului.
2. care afirmă existența unei realități obiective, care refuză să se țină de o concepție unic fenomenală sau formalistă a științei.
3. care se referă la realismul filozofic și artistic.
4. care exprimă fidel realul, fără a-l idealiza.
5. care are spirit practic, care vede lumea așa cum este.
6. II. adept al realismului.
7. artist, scriitor care reprezintă realismul în artă, în literatură.
8. membru al unei școli de pictură de la mijlocul secolului al XIX-lea.
9. (antonime) idealist, utopist.