Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. flanc)
1. extremitate laterală a unei formații, a unui dispozitiv de luptă.
2. din ~ = dintr-o parte; în ~ (câte unul) = unul în spatele altuia.
3. carton special care servește la confecționarea, prin presare, a matrițelor de stereotipie.
4. (teatru) nume dat panourilor care servesc la alcătuirea decorurilor.
5. porțiune laterală dintr-o cută de teren, în care straturile își mențin înclinarea aproximativ constantă.
6. fiecare dintre părțile laterale exterioare ale unei nave.
7. fiecare dintre cele două porțiuni laterale ale peretelui abdominal.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. flanquer)
1. a apăra, a susţine din flanc.
2. (fig.) a însoţi pe cineva (pentru a-l păzi).
3. a trage asupra flancului unei (sub)unităţi dintr-o direcţie perpendiculară pe direcţia sa de acţiune.
4. (despre un grup de clădiri) a mărgini lateral.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (flanca)
1. (arhit.; despre un masiv pătrat) care are faţa armată cu o coloană.
2. (herald.; despre unele mobile) paralele cu laturile scutului.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. flancgarde)
1. detaşament destinat a proteja flancul unei trupe în mers.
Parte de vorbire: I. s.m., II. s.m. (înv.)
Origine: (I. engl. flanker; II. fr. flanqueur)
1. I. (rugby) jucator (aripă) de linia a treia.
2. II. soldat de infanterie sau cavalerie care susținea flancurile unei armate sau coloane.
Parte de vorbire: s.
Origine: (sp. barrancos)
1. pl. mici văi formate de ape pe flancurile unui con vulcanic.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bastion)
1. lucrare de fortificaţie în formă de turn scund şi puternic, cu două flancuri şi două feţe.
2. (fig.) ceea ce constituie un sprijin solid.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. caponnière, it. capponiera)
1. cazemată cu două ambrazuri, ale cărei arme flanchează două direcţii.
2. nişă în peretele unui tunel.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. flanquer)
1. a apăra, a susţine din flanc.
2. (fig.) a însoţi pe cineva (pentru a-l păzi).
3. a trage asupra flancului unei (sub)unităţi dintr-o direcţie perpendiculară pe direcţia sa de acţiune.
4. (despre un grup de clădiri) a mărgini lateral.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. flancgarde)
1. detaşament destinat a proteja flancul unei trupe în mers.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. jonction)
1. legătură, unire, cuplare; locul unde se face o legătură; junctură.
2. element de circuit care realizează contactul între doi semiconductori diferiți.
3. legare prin coordonare sau subordonare a elementelor unei propoziții ori fraze cu ajutorul unor instrumente gramaticale, sau al altor cuvinte cu funcție de relație.
4. (mil.) loc unde se realizează legătura dintre flancurile dispozitivelor de luptă a două unități.