Dictionar

globigerină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. globigérine)

1. foraminifer din mările temperate și calde, cu cochilia perforată și împărțită în mai multe camere sferice.
 

globină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. globine)

1. substanță proteică din sânge, bogată în aminoacizi, care împreună cu hemul formează hemoglobina.
 

anemie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anémie)

1. stare de slăbiciune cauzată de scăderea numărului de globule roșii și a hemoglobinei din sânge.
2. ~ pernicioasă = stare gravă de anemie în care măduva oaselor nu mai poate forma globule roșii.
 

anoblepsie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. anoblepsie)

1. (med.) sindrom care se manifestă prin fixarea privirii în sus (posibil simptom al encefalitei), ca urmare a devierii spastice a globilor oculari.
 

anoftalmie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anophtalmie)

1. lipsă (congenitală) a globilor oculari.
2. ~ ciclopică = malformație congenitală constând în unirea ochilor și a orbitelor rudimentar dezvoltate.
 

bilirubină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bilirubine)

1. pigment biliar de culoare roșie, rezultat din descompunerea hemoglobinei.
 

carbohemoglobină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. carbohémoglobine)

1. compus instabil care se formează în sânge, din bioxid de carbon și hemoglobină.
 

carboxihemoglobină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. carboxyhémoglobine)

1. compus stabil care se formează în sânge din oxidul de carbon și hemoglobină.