Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. gloser)
1. a adnota, a face glose (1) la un cuvânt, la un text.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat., it. glosa, fr. glose, germ. Glosse)
1. explicația unui text obscur sau a unui cuvânt greu de înțeles.
2. comentariu, notă la un text.
3. poezie cu formă fixă ale cărei versuri din prima strofă sunt comentate pe rând în câte o strofă următoare, ultima strofă conținând aceleași versuri ca și prima, însă în ordine inversă.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. glossalgie)
1. (med.) durere localizată la limbă; nevralgie a limbii; glosodinie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. glossarium, fr. glossaire)
1. listă de cuvinte mai puţin cunoscute, întâlnite într-un text sau culese dintr-o regiune, însoţite de explicaţii.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. glossateur)
1. autor de glose, explicații care facilitează înțelegerea unui cuvânt sau a unui text.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. isoglosse)
1. linie care arată pe o hartă lingvistică limitele teritoriale ale unei particularităţi de limbă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. concordance)
1. faptul de a concorda; potrivire, acord, corespondenţă (II, 1).
2. ~a timpurilor = ansamblu de reguli potrivit cărora se fixează timpul verbului dintr-o propoziţie dependentă în acord cu timpul verbului din propoziţia regentă; corespondenţa timpurilor.
3. îmbinare armonioasă de sunete.
4. (geol.) raportul dintre două (serii de) straturi care s-au sedimentat continuu.
5. specie evoluată de index (glosar), larg cultivată în filologia anglo-saxonă şi chiar în cea romanică, constând în listarea cuvintelor, însoţite fiecare de un microcontext pertinent pentru înţelegerea lor.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. glossodynie)
1. (med.) durere de limbă; glosalgie.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. glossographie)
1. disciplină care se ocupă cu studiul gloselor; studiul unei limbi în raport cu glosarul, cu nomenclatura.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. infortiat, lat. infortiatus)
1. nume dat de glosatori părţii a doua a digestelor.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. microglossaire)
1. glosar cu un număr redus de cuvinte şi cu explicaţii sumare.
2. glosar sau dicționar specializat care înregistrează termenii specifici unei activităţi, meserii etc.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. postglossateurs)
1. pl. denumire dată glosatorilor (sec. XIII).