Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. gnoséologie)
1. teoria fiziologică a cunoașterii, a legilor, izvoarelor și formelor acesteia; teoria cunoașterii.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. complémentarisme)
1. teză fundamentală a empirismului logic, constând în asocierea, în cadrul aceleiaşi concepţii, a două metafizici tradiţionale în istoria gnoseologiei, empirismul şi logicismul, prin reducerea fenomenului la percepţii şi a esenţei la termenul în/prin care se formează noţiunea.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. épistémologue)
1. adept al epistemologiei, parte a gnoseologiei care studiază procesul cunoașterii din cadrul diferitelor științe.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. épistémologie)
1. parte a gnoseologiei care studiază procesul cunoaşterii din cadrul diferitelor ştiinţe; teorie a cunoaşterii ştiinţifice.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (gnoseologie)
1. adept al gnoseologiei (parte a filozofiei care tratează despre posibilitatea cunoașterii lumii de către om).
Parte de vorbire: I. adj., II. s.f.
Origine: (fr. noétique, gr. noetikos; II. germ. Noetik)
1. I. care se referă la actul cunoașterii, la aspectul intelectual al gândirii, la noesis.
2. II. studiul gândirii; gnoseologie; epistemologie.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (germ. Noetik)
1. ramură a filosofiei metafizice și a filozofiei spiritului referitoare la intelect și gândire; studiul sau teoria cunoașterii, a gândirii; gnoseologie, (rar) epistemologie.