Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. arbalétrier)
1. s. m. soldat înarmat cu o arbaletă.
2. s. n. grindă care serveşte la susţinerea penelor pe care se fixează căpriorii unui acoperiş.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. bricole, it. briccola)
1. (Evul Mediu) mașină de război, asemănătoare cu catapulta, compusă dintr-o grindă oscilantă (montată asimetric pe un suport înalt în formă de capră) la care se atașează la un capăt un sac care conține proiectilul și la celălalt capăt o contragreutate, care este trasă în jos cu ajutorul unei frânghii sau a unei centuri, provocând astfel aruncarea proiectilului.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cantilever)
1. adj., s. n. (sistem de suspensie) care nu are o susţinere directă.
2. s. n. tip de pod metalic ale cărui grinzi principale nu au o susţinere directă, suspendând o grindă cu o deschidere redusă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. cappella, /2/germ. Kapelle)
2. altar lateral al unei biserici.
3. încăpere într-o clădire, cu un altar, unde se poate oficia slujba religioasă.
4. formaţie vocală sau instrumentală a unei capele (1) sau curţi princiare.
6. orchestră de proporţii reduse; fanfară (militară).
7. grinda superiară a unui cadru de lemn care susţine tavanul unei lucrări miniere.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. ceinture)
1. curea lată purtată peste îmbrăcăminte.
2. ~ de salvare = dispozitiv din corpuri plutitoare care se fixează în jurul taliei, servind la menținerea unui naufragiat la suprafața apei.
3. parte a scheletului care leagă membrele de trunchi (omoplatul și clavicula, bazinul).
4. (sport) a) linie imaginară la nivelul ombilicului sub care nu sunt permise loviturile la box; b) procedeu tehnic de prindere a mijlocului adversarului cu mâinile, la lupte.
5. cingătoare.
6. ~ de castitate = bandaj închis cu lacăt, în trecut, pentru protejarea castității femeilor; ~ de siguranță = dispozitiv care împiedică pe pasagerii unui avion sau automobil de a fi proiectați înainte, în caz de accident.
7. fiecare din gradele de calificare a celor care practică arte marțiale.
8. ceea ce înconjură un lucru, un loc etc.
9. ~ de fortificații = zonă fortificată aflată la o distanță potrivită pentru a fi ferită de focul armelor grele ale unui eventual dușman; linie de ~ = cale ferată, șosea care înconjură un oraș.
10. ansamblu de plantații în jurul unui oraș sau de separare a unor zone ale acestuia.
11. fâșie continuă de table de oțel care formează bordajul unei nave.
12. grindă orizontală din beton armat, rezemată pe zidurile exterioare ale unei construcții, pentru a le lega între ele.
13. cadru de formă circulară.
14. ~i de radiații = fiecare dintre cele două zone de radiație corpusculară ionizată, de grosime variabilă, care înconjură Pământul.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. contracchiglia)
1. (mar.) grindă longitudinală alipită de chilă, pe care o dublează la partea superioară.