Dictionar

Halucina

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. halluciner)

1. a avea halucinaţii.


Halucinant, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. hallucinant)

1. care provoacă halucinaţii.

2. (fig.) uluitor, impresionant.


Halucinaţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. hallucination, lat. hallucinatio)

1. stare psihică anormală, sub imperiul căreia cineva percepe lucruri sau situaţii inexistente.

2. produs al acestei stări; nălucire, vedenie.


Halucinatoriu, -ie

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. hallucinatoire)

1. care ţine de halucinaţii.


Acusmie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. acousmie)

1. halucinaţie auditivă care împiedică perceperea sunetelor.


Antipsihotic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. antipsychotique)

1. (medicament) care permite controlul halucinaţiilor, ideilor delirante, confuziei mintale.


Autoscopie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. autoscopie)

1. observaţie asupra propriei persoane.

2. simptom al unor boli, prin halucinaţie al cărei obiect este imaginea vizuală a propriului corp (în timpul agoniei, în clipa morţii etc.).


Bacovianism

Parte de vorbire: s.
Origine: (bacovian + -ism)

1. caracteristică a poeziei lui Bacovia, care exprimă sentimentul izolării, o nostalgie incurabilă, monotonia vieţii citadine, obsesia morţii, nevroze şi plictisul halucinant al periferiei provinciale.


Comiţialitate

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. comitialité)

1. (med.) criză nervoasă paroxistică, caracterizată prin convulsii intermitente, însoțite de pierderea cunoștinței, de halucinații senzoriale și de alte tulburări psihice; epilepsie, criză epileptică.


Delir

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. délire, lat. delirium)

1. tulburare patologică a conştiinţei, manifestată prin aiurări, halucinaţii etc.

2. (fig.) exaltare, extaz, frenezie, entuziasm excesiv.