Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. halluciner)
1. a avea halucinaţii.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. hallucinant)
2. (fig.) uluitor, impresionant.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. hallucination, lat. hallucinatio)
1. stare psihică anormală, sub imperiul căreia cineva percepe lucruri sau situaţii inexistente.
2. produs al acestei stări; nălucire, vedenie.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. hallucinatoire)
1. care ţine de halucinaţii.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. acousmie)
1. halucinaţie auditivă care împiedică perceperea sunetelor.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. antipsychotique)
1. (medicament) care permite controlul halucinaţiilor, ideilor delirante, confuziei mintale.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. autoscopie)
1. observaţie asupra propriei persoane.
2. simptom al unor boli, prin halucinaţie al cărei obiect este imaginea vizuală a propriului corp (în timpul agoniei, în clipa morţii etc.).
Parte de vorbire: s.
Origine: (bacovian + -ism)
1. caracteristică a poeziei lui Bacovia, care exprimă sentimentul izolării, o nostalgie incurabilă, monotonia vieţii citadine, obsesia morţii, nevroze şi plictisul halucinant al periferiei provinciale.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. comitialité)
1. (med.) criză nervoasă paroxistică, caracterizată prin convulsii intermitente, însoțite de pierderea cunoștinței, de halucinații senzoriale și de alte tulburări psihice; epilepsie, criză epileptică.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. délire, lat. delirium)
1. tulburare patologică a conştiinţei, manifestată prin aiurări, halucinaţii etc.
2. (fig.) exaltare, extaz, frenezie, entuziasm excesiv.