Dictionar

Rezultate principale (Hit):

Hit

Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. hit)

1. clasament, top al şlagărelor.


Rezultate secundare (Hit):

Hitit, -ă

Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr., engl. hittite)

1. (adj., s.m.f.) (cel) care a aparținut poporului din Antichitate care s-a stabilit în Asia Mică în mileniul al II-lea î.Hr.

2. (adj.) care este propriu, care aparține hitiților, civilizației lor.

3. (s.f.) limba vorbită și scrisă de hitiți.


Hitlerism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. hitlérisme)

1. doctrină de factură imperialistă, rasistă şi dictatorială, elaborată de Hitler; nazism, naţional-socialism.


Hitlerist, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (după fr. hitlérien)

1. I. care se referă la Adolf Hitler, regimul sau doctrina lui.

2. relevant pentru acest regim politic.

3. (despre un regim) dictatorial.

4. II. adept, partizan al hitlerismului.

5. (antonim) antihitlerist.


Malahit

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. malachite)

1. carbonat bazic natural de cupru verde, sticlos, piatră semipreţioasă.


Melchit

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. melchite)

1. nume dat de către monofiziţi catolicilor, aplicat astăzi ortodocşilor şi catolicilor de rit bizantin din Orientul Apropiat arab.


Trahit

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. trachyte)

1. rocă efuzivă, cu structură porfirică, având compoziţia sienitului.


Abacă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abaque, lat. abacus)

1. (arhitectură) partea superioară a capitelului unei coloane; placă de piatră care formează partea superioară a capitelului unei coloane și pe care se sprijină arhitrava.

2. (matematică) sistem de linii înscrise într-un plan, care corespund unei ecuații; nomogramă.

3. (fizică) reprezentare geometrică și algebrică a unui spectru luminos

4. (var.) (s.n.) abac.


Accept

Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Akzept)

1. înscris prin care cineva se obligă achite o datorie la scadenţă.

2. acord, aprobare.


Acceptare

Parte de vorbire: s.
Origine: (accepta)

1. acţiunea de a accepta.

2. (cont.) consimţământ al întreprinderii cumpărătoare pentru achitarea furnizoare; accept.

3. (jur.) manifestare a voinţei de a dobândi un drept, o moştenire, o ofertă.


Acomodație

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. accommodation)

1. acțiunea sau rezultatul acțiunii de a (se) acomoda; acomodare.

2. schimbarea prezentată de o ființă vie pentru a se adapta în afara mediului său natural.

3. (biologie) adaptarea unui organism la schimbările din mediul său de viață.

4. (psihologie) modelarea psihică inconștientă care permite unui individ adaptarea la mediul său.

5. (oftalmologie) modificarea curburii cristalinului, care permite ochiului vadă clar obiectele aflate la diferite distanțe de el; modificări oculare adaptative care asigură claritatea imaginilor pentru diferite distanțe de vizualizare.

6. (învechit) acțiunea de instalare convenabilă a unei persoane.

7. (var.) acomodațiune.

8. (antonime) inadaptare, neadaptare.


Adefag, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. adephage)

1. (despre animale) care devorează, își înghite mâncarea cu lăcomie; vorace.


Aerofagie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. aérophagie)

1. înghiţire inconştientă de aer, deglutiție exagerată a aerului care pătrunde odată cu alimentul în esofag și stomac.

2. (med.) tulburare caracterizată prin intrarea aerului în esofag şi stomac; aerogastrie.