Dictionar

Rezultate secundare (Imanent):

Imanent, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. immanent, lat. immanens)

1. propriu naturii, esenţei obiectului, care acţionează din interiorul lui; intrinsec.


Imanenţă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. immanence, lat. immanentia)

1. însuşirea, starea a ceea ce este imanent.


Imanentism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. immanentisme)

1. doctrină filozofică potrivit căreia existenţa, realitatea reprezintă proiecţia conştiinţei, este „imanentă” acesteia.


Imanentist, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. immanentiste)

1. I. referitor la imanentism (doctrină filozofică care afirmă imanența lui Dumnezeu în natură, în inima omului et cetera).

2. II. adept al imanentismului.

3. (antonim) transcendentalism.


Dinamist, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. dynamiste)

1. I. referitor la dinamism, sistem filozofic care presupune materia este animată de forța imanentă.

2. II. adept al dinamismului.

3. (antonim) mecanicist.


Imanentism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. immanentisme)

1. doctrină filozofică potrivit căreia existenţa, realitatea reprezintă proiecţia conştiinţei, este „imanentă” acesteia.


Imanentist, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. immanentiste)

1. I. referitor la imanentism (doctrină filozofică care afirmă imanența lui Dumnezeu în natură, în inima omului et cetera).

2. II. adept al imanentismului.

3. (antonim) transcendentalism.


Imanenţă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. immanence, lat. immanentia)

1. însuşirea, starea a ceea ce este imanent.


Intrinsec, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. intrinsèque, lat. intrinsecus)

1. care constituie partea lăuntrică, esenţa unui lucru; imanent.

2. valoare = valoarea pe care o are un lucru în chip absolut, prin el însuşi.

3. (anat.; despre muşchi) în interiorul unui organ.

4. (despre semiconductoare) care nu conţine impurităţi.


Naturalism

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. naturalisme)

1. curent, tendință în artă și literatură care își propune reproducerea obiectivă a realității, acordând preferință aspectelor urâte, vulgare ale naturii omenești.

2. curent literar apărut în Franța în a doua jumătate a sec. XIX sub influența scientismului și pozitivismului, care susținea ideea determinismului social și biologic în explicarea caracterelor umane.

3. stil ornamental caracterizat prin motive inspirate din natură.

4. doctrină potrivit căreia nu există supranatural, natura existând prin ea însăși, printr-un principiu imanent ei.

5. doctrină după care viața morală trebuie se conformeze legilor naturii.