OK
X
impecabil, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. impeccable, lat. impeccabilis)
1.
perfect,
desăvârșit,
ireproșabil.
impecabilitate
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. impeccabilité)
1.
calitatea
sau
starea
a
ceea
ce
este
impecabil;
perfecțiune,
desăvârșire.
2.
caracterul
a
ceea
ce
este
perfect
executat,
ireproșabil.
3.
(teologie)
starea
celui
care
este
incapabil
să
păcătuiască.
ciceronian, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. cicéronien)
1.
propriu
lui
Cicero;
care
se
inspiră
din
Cicero;
care
imită
pe
Cicero.
2.
(prin
ext.)
exemplar,
impecabil.
impecabilitate
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. impeccabilité)
1.
calitatea
sau
starea
a
ceea
ce
este
impecabil;
perfecțiune,
desăvârșire.
2.
caracterul
a
ceea
ce
este
perfect
executat,
ireproșabil.
3.
(teologie)
starea
celui
care
este
incapabil
să
păcătuiască.
ireproșabil, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. irréprochable)
1.
(și
adv.)
fără
cusur,
foarte
corect,
impecabil.
pecabil, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. peccable)
1.
susceptibil,
predispus
la
păcat;
păcătos.
2.
(prin
ext.)
care
poate
comite
o
greșeală.
3.
(antonim)
impecabil.
pecabilitate
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. peccabilité)
1.
caracterul
pecabil
al
unei
ființe
umane
sau
spirituale.
2.
(antonim)
impecabilitate.
perfect, -ă
Parte de vorbire:
adj., adv., s.
Etimologie: (lat. perfectus, germ. perfekt)
1.
adj.
care
întrunește
toate
calitățile;
desăvârșit,
ireproșabil,
impecabil.
2.
deplin,
complet;
absolut.
3.
(mat.)
număr
~
=
număr
natural
egal
cu
suma
divizorilor
săi.
4.
adv.
cu
desăvârșire.
5.
(afirmativ)
de
acord!
foarte
bine!
excelent!
6.
s.
n.
timp
al
verbului
care
exprimă
o
acțiune
petrecută
și
încheiată
în
trecut.