Parte de vorbire: s. Origine: (fr. incantation, lat. incntatio)
1. formulă magică recitată sau cântată, de vraci, la farmece şi vrăji.
2. stare de extaz, încântare; farmec, vrajă.
Parte de vorbire: adj. Origine: (fr. incantatoire)
1. cu caracter de incantaţie.