Dictionar

Rezultate secundare (Incert):

Incert, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (lat. incertus)

1. care nu este sigur, nu este asigurat; nesigur.

2. care nu este determinat dinainte.

3. care poate fi pus la îndoială; îndoielnic.

4. care nu are o formă sau o natură definită; (prin ext.) confuz.

5. (antonime) cert, asigurat, sigur.


Incertitudine

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. incertitude, lat. incertitudo)

1. lipsă de certitudine; nesiguranţă, îndoială.


Aleatoriu, -ie

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. aléatoire, lat. aleatorius)

1. care depinde de un eveniment incert; supus hazardului; întâmplător; stocastic.

2. variabilă ~ie (sau stocastică) = mărime care poate avea diferite valori, fiecare dintre ele fiind luată ca o anume probabilitate; muzică ~ie = muzică în care autorul introduce elemente de hazard, de improvizaţie.


Daoism

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (cf. fr. taoïsme)

1. filozofie religioasă chineză fondată de Lao-tzu, cu origini incerte care se situează aproximativ în mileniul I î.Hr., care este în același timp o religie organizată, un misticism solitar și un set de practici oculte.

2. (var.) taoism.


Dubitaţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. dubitation, lat. dubitatio)

1. exprimare a unei îndoieli, incertitudini, nesiguranţe în gândire.

2. figură retorică prin care oratorul arată se îndoieşte de adevărul celor spuse de el, pentru a preveni obiecţiile; addubitaţie.


Entropie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. entropie)

1. mărime care, în termodinamică, permite a evalua degradarea energiei unui sistem.

2. măsură care indică gradul de organizare a unui sistem.

3. (în teoria informaţiei) grad de incertitudine, măsurat în biţi, legat de mesajele pe care le emite o sursă.


Improbabil, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. improbable)

1. care nu se poate proba, dovedi.

2. nesigur; incert.


Improbant, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. improbant)

1. care nu probează ceva, nu are valoare de probă; incert, nesigur.

2. (anton.) probant.