Dictionar

Rezultate secundare (Indicat):

Indicaţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. indication, lat. indicatio)

1. îndrumare, informaţie, indiciu, lămurire.


Indicativ, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. indicatif, lat. indicativus)

1. adj. care indică, face cunoscut.

2. mod ~ (și s. n.) = mod verbal care exprimă o acțiune reală.

3. s. n. denumire convențională pentru unități militare, comandanți etc.

4. (la un post de radio-tv.) semnal de identificare la începutul sau sfârșitul emisiunii.

5. ~ de apel = apelativ convențional din litere sau cifre, pentru identificarea locului de origine sau a expeditorului unui mesaj telegrafic ori radiofonic.


Indicator, -oare

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. indicateur)

1. adj. care indică, face cunoscut.

2. s. n. aparat, instrument, element care arată valoarea unei mărimi măsurate.

3. panou de semnalizare a direcției, a distanței pe un drum etc.

4. lucrare ca îndrumător.

5. s. m. expresie numerică ce caracterizează cantitativ un fenomen sau proces, ori îi definește evoluția.

6. substanță care, printr-o modificare a culorii sale, indică caracterul acid sau bazic al altei substanțe.

7. plantă care, prin prezența sau absența sa într-un ecosistem, indică caracterul sau intensitatea acestuia.

8. s. f. (mat.) curbă auxiliară care ajută la studiul curbelor și al suprafețelor.


Abatere

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (abate)

1. acțiunea de a (se) abate și rezultatul ei.

2. îndepărtare, deviație de la direcția inițială sau normală.

3. (fig.) îndepărtare de la o normă, de la o linie de conduită, de gândire etc.

4. (jur.) încălcare a unei dispoziții cu caracter administrativ sau disciplinar.

5. (tehn.) diferența dintre valoarea efectivă sau valoarea-limită admisă a unei mărimi și valoarea ei nominală.

6. (tehn.) diferența dintre dimensiunea reală și cea proiectată a unei piese.

7. (mar.) operația de întoarcere intenționată a prorei unei nave într-o anumită direcție.

8. (econ.) ~ fiscală = parte procentuală din venit, care este scutită de impozit.

9. (econ.) ~ monetară = factor de natură inflaționistă care se caracterizează prin creșterea mai rapidă a masei monetare în raport cu masa bunurilor și serviciilor, manifestată prin majorări ale prețurilor și scăderea puterii de cumpărare a unei monezi.

10. (compus) ~-standard = indicator de măsurare a dispersiei valorilor unei variabile aleatorii.

11. (gram.) excepție.

12. (înv.; loc. subst.) ~ de la vorbă = digresiune.

13. (loc. subst.) ~ de la regulă = excepție.

14. culcare pe pământ; doborâre.

15. (fig.) deprimare.


Accelerando

Parte de vorbire: adv.
Origine: (it. accelerando)

1. (muzică) (ca indicație de execuție) din ce în ce mai repede, grăbind.

2. indicație de tempo care cere interpretului accelerarea, creșterea mișcării; incalzando.


Adresant, -ă

Parte de vorbire: s.m.f. (înv.)
Origine: (germ. Adressant)

1. persoană căreia îi este adresată o scrisoare sau un colet și al cărei nume se află indicat pe adresă; destinatar.


Adresă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. adresse)

1. indicaţie pe scrisori, colete etc. care conţine numele şi domiciliul destinatarului.

2. la ~a cuiva = cu privire la cineva.

3. comunicare oficială făcută în scris de o instituţie.

4. dexteritate, îndemânare.

5. (inform.) simbol, cuvânt, cod care indică locul din memoria unei maşini electronice unde se înregistrează o informaţie.


Affabile

Parte de vorbire: adv.
Origine: (it. affabile)

1. (muz.) (ca indicație de execuție) afabil, graţios.


Affrettando

Parte de vorbire: adv.
Origine: (it. affrettando, cf. affrettare „a grăbi”)

1. (muzică) (ca indicație de execuție) în ritm grăbit, accelerând.

2. indicație muzicală care arăta o accelerare a timpului în executarea unui pasaj.

3. (var.) affretando, affrettando.