Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. inépuisable)
1. care nu poate fi epuizat; (şi fig.) interminabil; de neepuizat.
2. (prin ext.) extrem de bogat; cu resurse nelimitate.
3. (antonime) epuizabil, limitat.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. épuisable)
1. care poate fi epuizat, care se poate epuiza.
2. (antonime) inepuizabil, neepuizabil.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.n., III. s.m.
Origine: (lat. infinitus, fr. infini)
1. I. care nu are nici început și nici sfârșit.
2. care este nemărginit și nelimitat (în spațiu și timp); (prin ext.) foarte mare, considerabil.
3. care există în număr nelimitat.
4. care nu poate fi evaluat, care este incalculabil.
5. II. (fil.) însuşirea materiei de a fi nelimitată şi inepuizabilă în spaţiu şi timp.
6. III. (mate.) mărime care nu este finită.
7. (mate.) mărime care poate lua valori mai mari decât orice mărime dată, reprezentată prin semnul ∞ .
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. syncatégorématique)
1. (log.; despre cuvinte, simboluri) care nu are semnificație luat izolat, putând însă apărea ca parte constituantă într-o expresie cu semnificație.
2. (fil.; despre infinit) care conține elemente reale, actualizate, a căror mulțime este inepuizabilă, dar care nu constituie întregul prin adiția lor.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (ne- + secat)
1. care nu seacă sau nu poate seca; fără sfârșit, mereu viu; inepuizabil; nesecătuit (ex. (fig.) veselie ~ă.)